Gică Popescu vrea să investească în Sălaj

Vizită specială în cursul zilei de vineri la Primăria Zalău. Fostul internaţional, Gică Popescu, a fost prezent la Zalău, purtând o discuţie şi cu primarul Ionel Ciunt în biroul acestuia.
„A venit la Zalău pentru o problemă personală, fiindcă s-a arătat interesat de un pământ pe care, din câte am îneţeles, ar vrea să-l achiziţioneze. Cred că vrea să construiască un magazin, fiindcă l-a interesat care este modalitate de achiziţionare şi care sunt condiţiile generale de construibilitate”, ne-a precizat primarul Ionel Ciunt.
Vizita „Baciului” în municipiu a avut loc la două zile după ce acesta a devenit consilierul primului ministru.
„În 2013, România s-a bătut în piept că organizează o grupă de la CE de fotbal. Am bătut palma cu UEFA, am fost foarte mândri în momentul ăla. Nu s-a făcut nimic. Ne trebuiau patru stadioane. Am găsit nişte oameni extraordinari care se pricepeau să facă o bancă, o autostradă. Domnul Ciolacu a zis să luăm pe cineva care a făcut fotbal. Pe cineva care ştie unde e UEFA. S-a discutat cu soluţia respectivă în decembrie, pentru că vroia să vadă dosarul, să ştie în ce se bagă. Azi a zis da. De azi am un consilier nou, îl cheamă Gică Popescu. I-am spus că îi mulţumesc că de azi îşi nenoroceşte din nou viaţa. Nu ştiu dacă i-am făcut un bine. Sunt convins că şi Gică Hagi va da o mână de ajutor. Când i-am chemat la Guvern în decembrie, erau mai timoraţi. Le-am spus că noi trebuie să fim timoraţi”, a declarat premierul Mihai Tudose.
Gică Popescu, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din istoria fotbalului românesc, are 115 prezenţe în tricoul echipei naţionale a României, pentru care a înscris de 16 ori. În cariera de fotbalist, „Baciul” a evoluat la Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti, PSV Eindhoven, Tottenham, Barcelona, Galatasaray, Lecce, Dinamo Bucureşti şi Hanovra. Popescu a fost declarat de şase ori fotbalistul anului în România.
În 2014, Gică Popescu a candidat pentru funcţia de preşedinte a Federaţiei Române de Fotbal, dar cu o zi înaintea alegerilor, a fost condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind eliberat în 4 noiembrie 2015. Pentru fostul internaţional, postul de consilier al premierului Tudose este primul loc de muncă oficial de după eliberarea din închisoare.

8 Thoughts to “Gică Popescu vrea să investească în Sălaj”

  1. Anonim

    Nu cumva domnul acesta a ispășit o pedeapsă penală ?

    1. Anonim

      Da, dar gandeste . ca la viata ta ai comis fapte mai grave si mai multe pentru care inca tu nu ai platit.Dar probabil urmeaza sa platesti in viitor

  2. Anonim

    Să investească câţi mai mulţi!

    1. Anonim

      Daca se face autobandul 2020-2026 Borsshy-Bogratxhi -Nadaselyiul, recomand sa faca investitii in zona Adhyres Fetiyindiea, Nush-falau, Jzimbor, .ZSuplac, podul Jilau-muzeul Umbrarescu
      Cauta-ma Baciule !! joiunt invention, consultanta on-shore, ne revedem la rotonda pe calea Bucuresti.
      .
      .

  3. Anonim

    Nu contestam faptul că Baciul este un simbol national, dar oare pe mine mă primește primarul cu presa langa domnia sa daca vreau sa cumpar și eu un teren?

  4. Anonim

    Atunci când ai furat statul și ai fost prins și condamnat,te numești infractor !

  5. Alfaman

    Locul celor 2 din poza e dupa gratii. Mai e vreo tara din UE in care un puscarias sa aiba dreptul la o functie publica?

  6. Ion

    ciuntule da-ti demisia ma gainar cu doua clase. Nici nu stai in Zalau ma tigan borat cu neamurile tale, mincinosule, nu meriti o felie de pita, stalin scrie pe tine. securist imputit

Leave a Comment