Gheorghe Tadici: „Sper ca arbitrii de la meciul cu Cisnădie să nu mai oficieze în Liga Naţională”

Handbal Club Zalău a întrerupt miercuri seara seria victoriilor consecutive, fiind învinsă cu scorul de 22 – 25 pe terenul echipei Măgura Cisnădie, după şapte meciuri câştigate, dintre care trei în campioant şi patru în cupele europene. La pauză, gazdele au avut avantaj tot de trei goluri, 16 – 13.
Antrenorul Gheorghe Tadici spera la un rezultat favorabil, cu toate că oboseala acumulată în rândul fetelor era cât se poate de vizibilă. Managerul zălăuan spera să aibă parte şi de un arbitraj corect, fără presiuni din partea gazdelor, însă, pe teren, lucrurile au stat diferit.
Începutul de meci i-a aparţinut Zalăului, care s-a desprins pentru prima dată la două goluri în minutul şase, prin Valentina Panici, 5 – 3. Roxana Rob a dus scorul la 6 – 4 două minute mai târziu, după o aruncare de la şapte metri transformată, iar în minutul 11, Zalăul a avut pentru ultima dată avantaj pe tabelă, 7 – 6. Gazdele au preluat conducerea şi s-au desprins la trei lungimi până la pauză, 16 – 13, însă o serie de decizii ale arbitrilor Belean şi Calina, supervizaţi de observatoprul Horaţiu Belu, l-au adus, în unele momente, chiar în culmea disperării pe antrenorul Tadici.
„Meciul a fost televizat şi cred că cei care au urmărit acest joc şi-au dat seama că puteam să jucăm şi o lună împotriva echipei din Cisnădie, că tot nu am fi câştigat. Nu puteam să câştigăm cu un individ trimis „cap de lance” pentru a rezolva problemele de clasament. E greu să joci împotriva unui antrenor care este prezent la federaţie în fiecare luni când se fac delegările. Sper ca acest cuplu de arbitri să nu mai oficieze în Liga Naţională. Noi încercăm să ridicăm handbalul din România prin rezultatele obţinute în cupele europene, iar o parte dintre indivizii puşi să împartă dreptatea în teren, îl îngroapă”, a tunat antrenorul zălăuan care s-a arătat indignat şi de evoluţia anumitor jucătoare: „o serie dintre handbalistele noastre se văd deja cu sacii-n căruţă, deşi mai au câteva luni de contract cu acest club. Au impresia că handbalul e doar „o vacă de muls”, iar pentru acest lucru vor plăti în perioada următoare”.
Măgura Cisnădie s-a aflat în permanenţă la conducere în repriza secundă, în evidenţă de la gazde ieşind brazilianca Fachinello, campioană mondială şi fostele componente ale echipei zălăuane, Roxana Gatzel şi portarul Mirela Paşca.
Pentru HC Zalău, au marcat: Ana Maria Dragut (5), Roxana Rob (5), Claudia Constantinescu (4), Andrada Trif (2), Valentina Panici (2), Raluca Irimia (1) şi Ana Ciolan (1).

One Thought to “Gheorghe Tadici: „Sper ca arbitrii de la meciul cu Cisnădie să nu mai oficieze în Liga Naţională””

  1. PETRE SATMARI

    Doi HOTI la drumul mare care au castigat la acest meci cat in 5 luni la serviciu de militian. Foarte bine ca spune lucrurilor pe nume, ca de fiecare data . BRAVO pt curaj

Leave a Comment