Gheorghe Tadici: Nu m-am gandit niciodata sa candidez la functia de presedinte al FRH

Magazin Salajean 21 august 2009 0

Gheorghe Tadici: Nu m-am gandit niciodata sa candidez la functia de presedinte al FRHDupa ce a declarat in urma cu ceva vreme ca nu pare interesat de functia de selectioner al nationalei masculine de handbal, managerul general al HC Zalau, Gheorghe Tadici, a afirmat ca nu il tenteaza nici sefia FRH

Desi s-a dovedit printr-o inregistrare video ca presedintele Federatiei Romane de Handbal (FRH), Cristian Gatu, a fost complice in scandalul Mita pentru arbitri, acesta nu a demisionat din functia pe care o detine, dar a precizat ca nu va mai candida la viitoarele alegeri. Imediat s-au si vehiculat tot felul de nume care ar putea sa-l inlocuieasca pe Gatu, cel mai pronuntat fiind al managerului zalauan, Gheorghe Tadici. Daca pana acum avea dreptul de a candida la conducerea federatiei orice antrenor de handbal, noile decizii nu le mai da dreptul de a candida antrenorilor din Liga Nationala. Se pare ca tocmai pentru a se putea face acesta modificare a fost amanata si data desfasurarii Adunarii Generale, care, initial a fost programata in luna aprilie. Cum Tadici ocupa in primul rand functia de manager la HC Zalau, in mod normal, ar avea dreptul sa candideze la sefia federatiei, dar a declarat ca nu s-a gandit niciodata sa preia aceasta functie. Daca m-ar interesa functia de presedinte as demisiona din functia de antrenor la HC Zalau pentru a fi sigur ca am dreptul sa candidez. Insa, nu m-am gandit niciodata la asa ceva si chiar m-am distrat de declaratia domnului Marinescu, care sustine ca nu pot sa candidez. Am mii de argumente care ma determina sa nu candidez la functia de presedinte, a declarat antrenorul cu cele mai bune rezultate in handbalul romanesc din ultimii 15 ani. Intr-un articol aparut ieri in Prosport, Gheorghe Tadici urmeaza sa fie chiar sustinut la viitoarele alegeri de actualul presedinte FRH. Exista insa si varianta ca Gatu sa candideze totusi la functia de presedinte, situatie in care, in acelasi articol apare ca Tadici ar urma sa candideze doar pentru functia de vicepresedinte. Adunarea Generala a FRH este programata peste apro-ximativ o luna si jumatate.

Sportive multe, handbaliste putine

HC Zalau nu a obtinut nicio victorie in turneul de pregatire de la Roman, desfasurat miercuri si joi, pierzand pe rand in fata echipelor HCM Roman, CSM Cetate Deva si Metalurg Skopje. Chiar daca are multe jucatoare tinere in lot, managerul Gheorghe Tadici nu se astepta sa piarda toate duelurile. Avem sportive multe, dar handbaliste putine. Asa e cand te rezumi doar la a imbraca tricoul de titulara. Sunt multe jucatoare tinere in lot, insa problema este cu jucatoarele experimentate, care arunca de sapte ori la poarta pentru a inscrie un gol. Handbalistele zalauance au ramas pana azi la Roman, pentru a mai sustine un meci de verificare impotriva formatiei locale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »