Gheorghe Tadici: “Este exclus ca Florin Pera să devină antrenor secund la HC Zalău”

Marius Morar 18 iulie 2012 0
Gheorghe Tadici: “Este exclus ca Florin Pera să devină antrenor secund la HC Zalău”

Chiar dacă, odată cu sosirea la clubul zălăuan a jucătoarei Loredana Iancu, devenită de curând Pera, au apărut tot felul de zvonuri, potrivit cărora proaspătul soţ al handbalistei, Florin Pera, va deveni secundul managerului Gheorghe Tadici pe banca echipei HC Zalău, tehnicianul zălăuan a dat de înţeles că, cel puţin în acest moment, este imposibil să colaboreze cu Pera pe banca clubului zălăuan. “Este exclusă varianta ca Florin Pera să devină secundul meu la HC Zalău, pentru că noi avem om în acest moment pe acest post”, a declarat Gheorghe Tadici, făcând referire la Valeria Beşe, handbalistă revenită la HC Zalău în vara anului trecut atât pe postul de jucătoare, cât şi pe cel de antrenor secund.
Florin Pera a pregătit în sezonul trecut formaţia Universitatea Neptun Constanţa, după trei sezoane petrecute pe banca echipei Universitatea Reşiţa.
În altă ordine de idei, HC Zalău mai are de efectuat o zi de cantonament la malul mării, în Staţiunea Năvodari, urmând ca mâine, lotul condus de Gheorghe Tadici să urce la munte pentru o perioadă de o săptămână, în Staţiunea Cheile Grădiştei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »