Gheorghe Tadici, după victoria cu CSM Bucureşti: „Felicit fetele pentru angajamentul de care au dat dovadă”

Victorie importantă obţinută miercuri seara, pe teren propriu, de HC Zalău, echipa pregătită de Gheorghe Tadici câştigând cu scorul de 24 – 22 (15 – 12). Aflată pe locul şapte înaintea partidei, formaţia de la poalele Meseşului a urcat pe poziţia a V-a după succesul în faţa echipei din Capitală.

„Felicit fetele pentru angajamentul de care au dat dovadă. Pot să spun că în repriza a doua am luptat şapte contra nouă, chiar contra zece, pentru că observatorul nu avea ce să caute la ei în vestiar la pauză, dar s-a dus să le dea direcţia. Noroc că există un Dumnezeu şi toate aruncările care le-au dat pe gratis CSM-ului au fost ratate. Din păcate, suntem la mâna lor. Noi muncim, însă asemenea decizii mizerabile ne duc în pragul disperării. Este greu ca antrenor să le explici fetelor când se iau astfel de decizii, mai ales a doua zi, când vizionăm înregistrarea jocului”, a declarat, la finalul jocului, managerul Gheorghe Tadici.
Tehnicianul zălăuan s-a arătat, încă o dată, indignat de faptul că anumite publicaţii locale încearcă să dezinformeze opinia publică. „Aş vrea să remarc anumite inepţii pe care le scriu anumiţi frustraţi, de la o anumită „fiţuică” de sport. Dacă veţi citi avancronica acestui meci, veţi vedea cât de mult pot să fie aceşti oameni împotriva handbalului şi a judeţului. Scriu că jucătoarele de bază de la CSM Bucureşti nu vin, iar eu le-am văzut pe toate în teren. Este foarte ruşinos pentru ei şi sunt nişte oameni de nimic, care ar trebui respinşi. Lumea trebuie să ştie cine sunt aceşti indivizi, care se vând pe doi zloţi, iar acest lucru am să-l spun de fiecare dată când am ocazia, chiar şi la DigiSport”.

One Thought to “Gheorghe Tadici, după victoria cu CSM Bucureşti: „Felicit fetele pentru angajamentul de care au dat dovadă””

  1. Anonim

    suparat sunt domle, suparat pe fituica de rahat. tadici, ia o dusca si calmeaza-te ca te ia cu lesin. zloti, arginti, euroi, doar pentru boi. ca noi, ca voi.

Leave a Comment