Galeriile Rematului şi Phoenixului îşi dau mâna împotriva adversarilor

Marius Morar 26 noiembrie 2012 2
Galeriile Rematului şi Phoenixului îşi dau mâna împotriva adversarilor

O parte dintre suporterii Rematului se vor afla miercuri în galeria echipei Phoenix, la meciul de pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti

Derby-ul sălăjean de sâmbătă seara, dintre campioana Remat Zalău şi nou-promovata Phoenix Şimleu Silvaniei, încheiat cu victoria în trei seturi a formaţiei de sub Măgura, a fost o dispută doar pe teren, nu şi în tribună. Galeriile celor două echipe s-au întâlnit înaintea partidei, şefii de galerie, Călin Lucaci (Remat Zalău) şi Dobai Zoltan (Phoenix Şimleu) stabilind ca fiecare să-şi susţină propria echipă, fără a scanda împotriva adversarilor. Zis şi făcut! Ba mai mult, la un moment dat, galeria Rematului a început să scandeze “Şimleul bate Dinamo”, făcând referire la partida retur din sferturile de finală ale Cupei României, programată miercuri, la Şimleu Silvaniei.
Cei doi lideri de galerie s-au întâlnit şi la finalul meciului. “I-am felicitat pentru victorie şi am ajuns la o înţelegere să ne ajutăm în partidele următoare. Ei au avut iniţiativa, spunând că vor veni să ne susţină în ultimul meci din Liga Campionilor, iar în cazul acesta am convenit să îi ajutăm şi noi la meciul de miercuri cu Dinamo”, ne-a declarat liderul de galerie al Rematului.
“Încă dinaintea partidei le-am spus celor de la Zalău că între noi, galeriile, nu are de ce să existe niciun fel de rivalitate. Fiecare ne-am susţinut propria echipă pe tot parcursul jocului, iar la final am stabilit să ne ajutăm reciproc la următoarele meciuri”, a afirmat Dobai Zoltan – şeful galeriei şimleuane.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Cristi 26 noiembrie 2012 at 20:40 - Reply

    Frumos gest. In conditiile in care zalauanii si simleuanii (o parte) se injurau vartos in mediul virtual dupa meciul direct, ideea mi se pare excelenta. Felicitari!

  2. 1111 27 noiembrie 2012 at 13:51 - Reply

    aoleu..o poza mai recenta n-ati gasit…ori poate era mai bine o poza cu Elcondul :)))

Lasa un Raspuns »