Fostul fotbalist Vaida Andrei nu a fost uitat nici în acest an de colegii de la Armătura Zalău

Marius Morar 13 octombrie 2012 0
Fostul fotbalist Vaida Andrei nu a fost uitat nici în acest an de colegii de la Armătura Zalău

Trecut în nefiinţă în urmă cu patru ani, fostul jucător al Armăturii Zalău din anii 70 – 80, Vaida Andrei, a fost comemorat şi în acest an de foştii colegi de echipă. Evenimentul intitulat Memorialul “Vaida Andrei”, ajuns în acest an la cea de-a III-a ediţie, a fost organziat sâmbătă dimineaţa, pe Stadionul Municipal din Zalău, fostele glorii ale Armăturii Zalău având ca adversară echipa FC Prietenia Baia Mare.
Unul dintre cei care a avut iniţiaiva organizării acestui eveniment, Ghiţă Olaru, a rostit câteva cuvinte în memoria celui care a fost Vaida Andrei, după care soţia acestuia a primit, în semn de respect, câte un buchet de flori din partea celor două echipe. Înaintea fluierului de start s-a ţinut şi un moment de reculegere, după care, jucătorii echipei oaspete au împărţit diferite calendare pe care erau inscripţionate poze de grup cu FC Prietenia Baia Mare.
Chiar dacă a fost vorba de o partidă de “old-boys”, per ansamblu, majoritatea jucătorior s-au prezentat onorabil. La fel ca în anii trecuţi, la finalul partidei, jucătorii celor două formaţii au avut ocazia de a depăna amintiri la Cabana “Trio Olaru”.
Armătura Zalău: Cornaci, F. Pop, Chifa, Terheş, Bumbuţ, Oros, M. Muntean, Toth K., Meleg, Păşcuţă, Sebeni, Lantoş, Mureşan, A. Muntean, Filip, Vaida, Gavriş, Chiş, Morar, A. Pop, Tamba. Antrenori: Vasile Stâncel şi Ghiţă Olaru.
FC Prietenia Baia Mare: Konycska, Marian, Lazăr, Marcel, Manolache, Sarca, Opriş, Buciu, Beko, Sandel, Oşanu, Cristea, Ruscal, Petrovan, Jeler, Cosmin, Coteţ, E. Konycska, Gherghel, Gîlcă, Fagi, Coltea, Zorel, Bran, Andreicuţ.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »