Federatia ia decizia finala

Magazin Salajean 5 noiembrie 2007 0

Federatia ia decizia finala

Daca Federatia Romana de Atletism va stabili in sedinta de azi ca Romania participa la Europenele de cros din Spania cu echipa, Paula Todoran si Simona Maxim se vor numara printre atletele prezente la Toro.

Prezente la Campionatul National de Cros ce a avut loc sambata la Botosani, Paula Todoran si Simona Maxim s-au clasat la finalul concursului in primele cinci locuri, ceea ce le-ar putea aduce o calificare la Europenele din luna decembrie. Paula a ocupat la final pozitia secunda, fiind depasita doar de Ancuta Bobocel, in timp ce Simona s-a clasat pe locul cinci. In sedinta care a avut loc inaintea concursului, oficialii prezenti au stabilit ca la Europenele din Spania se vor califica primele cinci sportive, lucru care nu a mai fost la fel de sigur si la finalul concursului. Daca Paula Todoran a mai participat la Europene, pentru Simona Maxim ar fi o premiera participarea din acest an la Europenele de la Toro. Antrenorul sectiei de atletism de la CSM Zalau, Monel Sabou, ne-a precizat ca in cursul zilei de azi va avea loc o sedinta la sediul federatiei in care se va stabili daca primele cinci atlete vor fi prezente la Toro sau numai castigatoarea concursului. Ionut Balota, sportiv ce era creditat cu sanse mari la castigarea unei medalii nu a fost lasat sa concureze de medicul concursului, zalauanului depistandu-i-se in urma cu trei saptamani anumite probleme la inima. La modul in care a facut pregatirea, in cel mai rau caz ar fi castigat locul doi, a fost de parere antrenorul Monel Sabou. Totusi, echipa zalauana a castigat o medalie si la tineret baieti, prin Constantin Manerean, sportiv cu dubla legitimare la CSM Zalau – CS U Timisoara. Tot la tineret, Samuel Bita, sportiv cu dubla legitimare la CSM Zalau – CSM Drobeta Turnu Severin, a ocupat pozitia a patra, in timp ce Constantin Mihnea s-a clasat la final pe locul 13. Din cauza unor accidentari cu putin timp inaintea concursului, Valeriu Vlas si Ioan Latis nu au mai putut participa, CSM Zalau ramanand fara echipa la seniori.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »