FC Zalău vrea să rupă invincibilitatea Dejului pe teren străin

Marius Morar 21 martie 2013 0
FC Zalău vrea să rupă invincibilitatea Dejului pe teren străin

Vineri, ora 15, Stadion Municipal din Zalău

FC Zalău – Unirea Dej

Neînvinsă în meciurile susţinute în deplasare, în acest sezon, Unirea Dej vine cu gânduri mari la Zalău, chiar dacă au pierdut întâlnirea din tur cu formaţia de la poalele Meseşului. Antrenorul Marius Paşca nu este impresionat de faptul că oaspeţii de vineri nu au pierdut, până acum, niciun meci în deplasare şi consideră că jucătorii săi pot câştiga toate cele trei puncte. “Cel mai important este ca terenul să se prezinte în condiţii bune pentru desfăşurarea unui joc de fotbal. Nu îmi fac probleme din punct de vedere al jocului, fiindcă suntem o echipă care pasăm mult, iar dacă terenul ne va permite ne vom face jocul nostru şi sunt convins că vom obţine un rezultat bun. Este un meci pe care suntem obligaţi să-l câştigăm, pentru a ne menţine în prima parte a clasamentului”, a afirmat antrenorul Marius Paşca.
FC Zalău a înregistrat o victorie şi o înfrângere în primele două etape ale returului: 7 – 1, pe teren propriu, cu Plimob Sighetu Marmaţiei şi 1 – 2, în deplasare, cu Şoimii Pâncota.
După 14 etape, echipa zălăuană ocupă locul şase, în timp ce Unirea Dej se situează pe poziţia a treia, la trei puncte în faţa Zalăului.
Programul complet al etapei: Seso Câmpia Turzii – Sănătatea Servicii Publice Cluj, FC Zalău – Unirea Dej, Naţional Sebiş – CS Oşorhei, Olimpia Satu Mare – FC Hunedoara, FCM Turda – Europa Alba-Iulia. Şoimii Pâncota şi Plimob Sighetu Marmaţiei stau.
Clasament:
1. FC Hunedoara 12 10 2 0 26 – 8 32p
2. Olimpia Satu Mare 14 9 1 4 24 – 14 28p
3. Unirea Dej 14 7 4 3 19 – 11 25p
4. CS Oşorhei 13 8 1 4 21 – 14 25p
5. Şoimii Pâncota 14 6 6 2 25 – 15 24p
6. FC Zalău 14 7 1 6 40 – 23 22p
7. Naţional Sebiş 14 6 2 6 25 – 24 20p
8. Seso Câmpia Turzii 14 5 3 6 20 – 19 18p
9. Sănătatea Cluj 14 4 3 7 21 – 24 15p
10. Europa Alba-Iulia 14 3 5 6 12 – 20 14p
11. Jiul Petroşani 13 2 5 6 13 – 18 11p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »