FC Zalău şi Flacăra Halmăşd şi-au aflat adversarele din Cupa României

Marius Morar 24 iulie 2012 0
FC Zalău şi Flacăra Halmăşd şi-au aflat adversarele din Cupa României

Zălăuanii vor avea un adversar modest, în timp ce echipa din Halmăşd va întâlni formaţia din Liga a III-a, Seso Câmpia Turzii

Federaţia Română de Fotbal a făcut public luni după-amiaza programul meciurilor din faza a II-a a Cupei României, fază în care judeţul Sălaj va avea două reprezentante. Campioana şi câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, Flacăra Halmăşd, a acces în faza a II-a, după ce a învins săptămâna trecută, pe teren propriu, revelaţia sezoanelor trecute, Sănătatea Servicii Publice Cluj, cu scorul de 3 – 2. Echipa din Halmăşdva avea însă o misiune şi mai dificilă în faza a II-a, urmând să întâlnească formaţia Seso Câmpia Turzii, echipă ce a terminat pe locul şase în Seria a VI-a a Ligii a III-a, la finalul sezonului trecut. Partida se va juca pe terenul din comuna Halmăşd, la fel ca disputa cu Sănătatea Cluj.

Având în vedere că a terminat în prima parte a clasamentului, la finele sezonului trecut, FC Zalău va evolua direct în faza a II-a, urmând să aibă ca adversar formaţia din Liga a IV-a maramureşeană, FC Viorel Mateianu.

La prima vedere, “ecuaţia” pare una simplu de rezolvat pentru jucătorii antrenaţi de Marius Paşca şi Cristian Oros, însă, din câte se pare, clubul zălăuan nu va pune accentul nici în acest an pe Cupa României, la fel cum a făcut-o în ultimele două sezoane. “Exact nu ştim cu ce echipă ne vom prezenta la meci, fiindcă băieţi sunt acum în cantonament la Borsec. După ce vin din cantonament vom purta o discuţie şi cu antrenorii, pentru a vedea cu ce echipă vom juca în Cupa României. Personal, mi-aş dori să avem un parcurs cât mai lung şi că aducem la Zalău o echipă de Liga I. Însă, pentru a ajunge acolo va trebui să trecem de trei, patru adversari şi nu avem certitudinea că vom câştiga toate cele trei sau patru meciuri. Faptul că vom ajunge să jucăm la un moment dat cu o echipă din Liga a II-a, nu ne «încălzeşte» foarte tare, plus că va trebui să cheltuim o sumă destul de mare de bani. Având în vedere că ne dorim mai mult decât în sezonul trecut, nici pentru jucători nu ar fi foarte indicat să joace trei, patru meciuri, iar pe când începe campionatul să acumuleze deja o stare de oboseală. Nu ştim exact ce vom face, dar nu va fi otragedie dacă vom pierde meciul cu FC Viorel Mateianu”, a afirmat preşedintele echipei FC Zalău, Ioan Morar.

Toate cele 48 de meciuri sunt programate miercuri, 1 august, cu începere de la ora 17:30.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »