FC Zalău se mişcă bine în amicale

FCM Baia Mare – FC Zalău 0 – 3 (0 – 1)

Au marcat: Daniel Bogman (min. 18), Cosmin Cosma (min. 50) şi Cristian Molnar (min. 86)

Venită după trei victorii în faţa unor echipe din Liga a IV-a, FC Zalău şi-a continuat forma bună şi în partida susţinută ieri după-amiază, la Baia Mare, în faţa colegei de serie, FC Municipal din localitate. Cele două formaţii s-au întâlnit şi în ultima etapă de anul trecut, tot la Baia Mare, maramureşenii câştigând cu un categoric 5 – 1. Cu o echipă mult schimbată faţă de prima parte a campionatului, FC Zalău a practicat un joc foarte bun la Baia Mare şi a reuşit să se impună cu 3 – 0.
Daniel Bogman a fost cel care a deschis scorul, în minutul 18, dintr-o lovitură liberă, dar până la pauză, formaţia pregătită de Călin Pop şi Cristian Oros a mai avut de câteva ori şansa de a marca. Şi gazdele au pus de câteva ori în pericol poarta apărată de Man, însă fără rezultat pe tabelă.
FC Zalău a arătat la fel de bine şi în partea secundă, reuşind să marcheze chiar de două ori, prin Cosmin Cosma (min. 60) şi Cristian Molnar (min. 86).
„A fost un joc bun de pregătire, iar echipa evoluează din ce în ce mai bine. Mai avem mult de muncit până echipa va avea evoluţia pe care mi-o doresc, dar este îmbucurător faptul că se vede o creştere în joc de la un meci la altul”, ne-a precizat antrenorul Călin Pop.
Prezent la meciul de la Baia Mare, preşedintele FC Zalău, Ioan Morar, s-a declarat mulţumit de modul în care au abordat meciul jucătorii zălăuani. „Băieţii muncesc foarte mult la antrenamente, iar acest lucru se vede şi în meciurile de verificare. Jucătorii au dat dovadă de multă determinare, iar acest lucru m-a impresionat cel mai mult. Sunt mulţumit de evoluţia echipei şi sper ca jocul să se îmbunătăţească de la un meci la altul”, a afirmat Morar.
Următorul amical pentru FC Zalău este programat mâine, de la ora 12, la Salonta, împotriva formaţiei din Liga a II-a, Olimpia Satu Mare.
În primele trei amicale, formaţia zălăuană a învins, pe rând, CS Barcău Nuşfalău, cu scorul de 2 – 0, CSM Sighetu Marmaţiei, cu scorul de 2 – 1 şi Someşul Oar, cu scorul de 4 – 1.
FC Zalău: Cristian Man (min. 46, Edgars Portnojs) – Vlad Lung (min. 80, Raul Silaghi), Dan Şimon, Cosmin Cosma, Viorel Ionaşcu (min. 65, Mihai Gui), Cristian Molnar, Daniel Bogman, Andrei Lăcătuş (min. 46, Mihai Cherecheş), Gabriel Ţiriac (min. 69, Daniel Supuran), Alexandru Pop (min. 60, Paul Chiş) şi Adrian Marinaş. Antrenori: Călin Pop şi Cristian Oros

One Thought to “FC Zalău se mişcă bine în amicale”

  1. teo

    au jucat bine cei de la zalau dar sa vedem in campionat

Leave a Comment