FC Zalău s-a despărţit de trei jucători

magazinsalajean 10 iulie 2012 0
FC Zalău s-a despărţit de trei jucători

Conducerea clubului FC Zalău a decis să renunţe la serviciile jucătorilor Cristian Păcurar, Răzvan Nicorici, în timp ce fundaşul Cosmin Cosma a ales să plece, din nou, la muncă în Anglia

La doar o zi după reunirea lotului, conducerea clubului FC Zalău a făcut public numele primilor jucători la care s-a renunţat. Cristian Păcurar şi Răzvan Nicorici sunt cei doi jucători pe care conducerea i-a anunţat că nu mai au nevoie de serviciile lor şi pentru sezonul viitor, în timp ce fundaşul Cosmin Cosma a ales să plece, din nou, la muncă în Anglia.
Dacă Răzvan Nicorici este un produs 100 la sută zălăuan, fiind promovat de la grupele de juniori republicani, Cristian Păcurar a fost transferat la începutul acestui an sub formă de împrumut de la Universitatea II Cluj.
În vârstă de 31 de ani, fundaşul Cosmin Cosma evoluează la FC Zalău din 2009, după ce înainte evoluease ani buni la Armătura Zalău. Acesta a fost prezent luni, la prima şedinţă de pregătire, însă doar pentru a-i anunţa pe antrenori şi pe cei din conducere că-şi doreşte să plece, din nou, la muncă în Anglia, la fel ca anul trecut.

Atacant de la Unirea Ungheni, la un pas de FC Zalău

Preşedintele clubului FC Zalău îşi doreşte de mult timp un atacant de valoare, care să poată face diferenţa într-un meci. Anul trecut, preşedintele Ioan Morar şi l-a dorit la echipă pe atacantul Unirii Floreşti, Marius Morar, însă înţelegerile dintre cele două părţi nu s-au finalizat. Atenţia oficialului zălăuan se îndreaptă acum spre un alt atacant valoros, Marius Pastor, de la Unirea Ungheni. Acesta a avut o evoluţie bună pe tot parcursul sezonului, marcând aproape meci de meci pentru formaţia din Ungheni şi fiind considerat unul dintre cei mai buni atacanţi din Seria a VI-a.
Jucătorul este aşteptat la antrenamentul de miercuri dimineaţa, urmând ca în această săptămână să poarte discuţii cu cei din conducerea clubului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »