FC Zalău pierde locul patru în clasament

Marius Morar 15 martie 2013 0
FC Zalău pierde locul patru în clasament

Aflată la un punct în faţa adversarei de vineri, Şoimii Pâncota, echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros a coborât de pe poziţia a patra, după eşecul la limită în faţa arădenilor.

Pe o vreme total neprielnică pentru disputarea unui meci de fotbal şi pe un teren aproape impracticabil, FC Zalău a pierdut cu scorul de 1 – 2 disputa de la Pâncota, scor înregistrat încă de la pauză.
Gazdele au deschis scorul după numai cinci minute de joc, la prima ocazie, prin Alin Pavel. Acesta îl vede ieşit din poartă pe zălăuanul Claudiu Chiş şi trimite un lob peste acesta de la aproximativ 30 de metri.
După o combinaţie între Alin Mihai şi Carlos Buruian, ultimul rămâne singur cu Claudiu Chiş şi înscrie, fără emoţii, din interiorul careului, în minutul 27, ducând scorul la 2 – 0.
Şapte minute mai târziu, FC Zalău reduce din handicap, gazdele înscriind un autogol. Vlad Negrean trimite o centrare de pe partea dreaptă, Andrei Lengyel încreacă să respingă balonul, dar trimite mingea în vinclul propriei porţi.
În partea secundă, suprafaţa de joc a pus tot mai mari probleme în jocul celor două echipe, iar ocaziile au fost mult mai rare decât în prima repriză. Niciuna dintre echipe nu a reuşit să mai înscrie în partea a doua, iar FC Zalău înregistrează primul eşec al returului.

“În primul rând, meciul nu trebuia să se dispute, fiindcă terenul a fost plin de belţi şi acoperit cu zăpadă când am ajuns la stadion. Gazdele au ţinut neapărat ca jocul să se dispute, iar arbitrul a dat drumul la meci. Din păcate, am pierdut, deşi nu meritam. Primul gol l-am primit pe o greşeală copilărească de portar, plasament greşit al lui Chiş. Au exixstat şi câteva greşeli individuale din partea jucătorilor mei, dar a fost foarte greu să ne desfăşurăm jocul din cauza terenului”, a declarat antrenorul Marius Paşca.

Şoimii Pâncota: Cristian Irimia – Sergiu Viţu, Remus Lung, Andrei Lengyel, Richard Filaret, Alin Pavel, Dumitru Copil (min. 78, Ovidiu Bulzan), Ionuţ Nistor, Ciprian Rus (min. 69,Sorin Leucuţa), Carlos Burian (min. 72, Petrică Huţan) şi Alin Mihai (min. 84, Sorin Uibariu). Antrenor: Dan Cuedan
FC Zalău: Claudiu Chiş – Vlad Lung (min. 88, Cătăin Anghel), Cosmin Cosma, Claudiu Cornaci (min. 46, Andrei Bălan), Vlad Negrean (min. 88, Vasile Jula), Maior Istvan, Raul Stanciu, Mihai Bode, Viorel Ionaşcu, Cosmin Sabou şi Andrei Teglaş (min. 82, Gigi Gorga). Antrenori: Marius Paşca şi Cristian Oros

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »