FC Zalau nu renunta la Cupa Romaniei

Magazin Salajean 27 august 2009 0

FC Zalau nu renunta la Cupa RomanieiFormatia antrenata de Marius Pasca a dispus marti dupa-amiaza la limita de FC Silvania Simleu Silvaniei, intr-un meci contand pentru faza a IV-a a Cupei Romaniei

FC Zalau – FC Silvania 1 – 0

A marcat: Gabriel Vasvari (min. 38)

Spectatori: aprox: 950

Cartonase galbene: Vasile Jula (min. 40), Mihai Bode (min. 66), Gabriel Vasvari (min. 90), Maior Istvan (min. 90+1), respectiv Bogdan Belcin (min. 3), Nicolae Mihoc (min. 30)

FC Zalau: Madaras Csaba – Cristian Mocean (min. 65, Maior Istvan), Vasile Jula, Cosmin Cosma, Radu Neicu, Ionut Podina, Gabriel Vasvari (min. 90+2, Andrei Teglas), Cosmin Craciun, Mihai Bode (cpt), Gigi Gorga, Claudiu Chiorean (min. 78, Marian Ignat). Rezerve: Claudiu Chis – Razvan Nicorici, Paul Chis, Vlad Negrean. Antrenori: Marius Pasca (principal), Cristian Oros (secund).

FC Silvania: Emil Stef – Silviu Crisan, Mircea Onet, Dan Muresan, Bogdan Belcin (min. 56, Marius Varga), Nicolae Mihoc (min. 73, George Petcut), Edvan Coreea, Ciprian Brata, Florin Puti, George Cotut (min. 51, Dan Gavrilescu), Remus Bente. Rezerve: Gabriel Gabor – Sergiu Nistor, Lupo Lorand, Andrei Sulea. Antrenori: Dacian Nastai (principal), Vasile Pasca (secund).

Dupa doua remize in sezonul trecut, 4 – 4 la Simleu si 0 – 0 la Zalau, derby-ul salajean dintre FC Zalau si FC Silvania a avut marti dupa-amiaza o castigatoare. Aceasta a fost FC Zalau, echipa pregatita de Marius Pasca impunandu-se la limita, scor 1 – 0, prin reusita mijlocasului Gabriel Vasvari, din minutul 38. Trebuie insa mentionat ca antrenorul Dacian Nastai a introdus marti, in primul unsprezece, jucatori care au evoluat mai putin in primele doua etape din Liga a II-a. Evolutia acestora a lasat insa de dorit, simleuanii neavand nici macar un sut pe spatiul portii in cele 90 de minute de joc. Dupa numai patru minute de la fluierul de start, FC Zalau beneficiaza de o lovitura libera de la aproximativ 25 de metri, insa Jula trimite alaturi. Urmatoarea faza notabila avea sa vina abia in minutul 23, cand Edvan a patruns pe centru printre aparatorii zalauani si a sutat alaturi din marginea careului. In minutul 35, Vasvari il pune la incercare pe portarul Stef, executand bine o lovitura libera de la 24 de metri, dar goalkeeperul simleuanilor reuseste sa respinga balonul in corner. Ramane insa fara reactie la sutul aceluiasi Vasvari, din minutul 38, mijlocasul zalauan reusind sa marcheze unicul gol al partidei printr-un sut puternic de la marginea careului, a carui traiectorie este schimbata putin de fundasul Muresan. Partea secunda a inceput cu un asediu la poarta simleuanilor. Prima ocazie a zalauanilor a avut loc la numai un minut de la reluare. Podina trimite in careu o centrare de pe partea dreapta, Stef respinge gresit balonul care ajunge pe partea stanga la Bode, dar acesta din urma suteaza alaturi de la 14 metri. In minutul 48, Vasvari executa o noua lovitura libera de la 23 de metri, balonul este deviat putin de zidul simleuan, dupa care este respins cu greu in corner de portarul Stef. Un minut mai tarziu, Craciun trimite un sut puternic din interiorul careului, lateral dreapta, insa portarul oaspetilor retine in doi timpi. Si Chiorean il pune la grea incercare pe Stef in minutul 51, cu un sut trimis la radacina barei, respins cu greu in corner de portarul simleuanilor. Urmeaza o lovitura de colt executata scurt de Neicu pana la Craciun, acesta din urma centreaza lung in careu pentru Cosma, dar reluarea cu capul a acestuia, dintr-un metru, loveste plasa laterala. Simleuanii isi trec si ei in cont o ocazie, in minutul 79, cand Gavrilescu trimite o centrare de pe partea dreapta, iar Bente reia alaturi din sase metri. In primul rand vreau sa felicit echipa zagda si pe colegul meu Marius, pentru modul in care a abordat jocul. Referitor la echipa mea, scuzele nu au niciun rost in momentul in care ajungi sa evoluezi in Liga a II-a si ai 24 de jucatori in lot. Cei care sunt in lot, in momentul in care au sansa de a-si ajuta echipa trebuie sa o faca. Daca nu pot sa o faca, va trebui sa facem noi unele modificari. Ma deranjeaza faptul ca nu am avut nici macar un sut pe spatiul portii. Jucatorii care nu inteleg ca nivelul Ligii a II-a este altul fata de cel de la Liga a III-a nu au ce cauta la acest nivel. Decizia de a le da posibilitatea sa evolueze jucatorilor care au jucat mai putin in primele doua etape imi apartine in totalitate. Imi asum raspunderea, insa am vrut sa testam si sa vedem cu adevarat ce pot unii jucatori. Eu nu ii consider rezerve, iar daca ei pornesc cu ideea ca sunt rezerve trebuie sa se apuce de altceva, nu de fotbal. Din pacate suntem romani si ne multumim cu putin. Dupa ce am venit de la Mioveni toata lumea ne-a felicitat, iar acest lucru cred ca le-a cam urcat la cap jucatorilor. Se multumesc cu putin, nu se gandesc la perspectiva, iar acest lucru ne-ar putea costa si in meciul cu Valcea, a declarat la conferinta de presa antrenorul Silvaniei, Dacian Nastai. De cealalta parte, desi bucuros de victoria obtinuta, antrenorul Marius Pasca a afirmat ca prefera sa piarda meciul de marti, din cupa, dar sa-l fi castigat pe cel din prima etapa cu Gaz Metan II Medias. O victorie muncita. Ma bucur ca modul in care au abordat baietii jocul si modul in care s-au prezentat in teren a fost total diferit fata de cel din meciul de vineri. Am facut un meci reusit, iar daca eram putin mai atenti in repriza a doua, puteam invinge la o diferenta si mai clara. Preferam insa sa pierd meciul de azi, dar sa-l fi castigat pe cel de vineri, fiindca in economia unui campionat conteaza extrem de mult punctele pierdute acasa. Vreau sa felicit echipa pentru victoria de azi si sa le multumesc spectatorilor care au venit intr-un numar mare la stadion. Sper ca la Sebes sa avem aceeasi atitudine si sa aducem un rezultat pozitiv. Vreau sa felicit echipa din Simleu pentru rezultatele obtinute in primele doua etape in campionat. Urmeaza o etapa destul de grea pentru ei, insa asa cum a spus si Dacian, un campionat nu dureaza doar trei sau cinci etape. Important este ca cei din tribuna si cei din conducerea clubului sa fie alaturi de el si de echipa. Cand e bine, toata lumea e fericita, iar cand e rau, principalul vinovat e antrenorul. Nimeni nu se uita la greselile grave pe care le fac jucatorii in teren. Totusi, este un lucru mare ca Simleul a ajuns sa aiba o echipa in Liga a II-a. In etapa de vineri din Liga a III-a, FC Zalau va intalni in deplasare CSM Sebes, in timp ce FC Silvania va intalni sambata, in Liga a II-a, pe teren propriu, CSM Ramnicu Valcea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »