FC Zalău joacă maine la Satu Mare

Marius Morar 18 iulie 2012 0
FC Zalău joacă maine la Satu Mare

Formaţia zălăuană va susţine joi dimineaţă, de la ora 10, al treilea meci amical din această vară, urmând să întâlnească, în depasare, Olimpia Satu Mare, echipă ce a terminat pe locul doi în Seria a IV-a a Ligii a III-a, sezonul 2011 – 2012, la trei puncte de liderul Corona Braşov, care a promovat în Liga a II-a.
Din lotul care va face deplasarea la Satu Mare vor face parte şi trei din jucătorii veniţi în probe la începutul săptămânii trecute: Mădălin Trip, Mihai Pop şi Cătălin Anghel. Printre noutăţi se află şi portarul Marcel Petcu, de la Luceafărul Bălan, însă acesta nu se poate pregăti deocamdată sub comanda antrenorilor Paşca şi Oros, fiind accidentat la braţ.
Mădălin Trip a fost adus la gruparea zălăuană în aceast vară, de la Bihorul Beiuş, formaţie la care a evoluat în sezonul trecut şi mijlocaşul zălăuan Mihai Bode, revenit şi el în această vară la FC Zalău.
Mihai Pop este originar din Baia Mare, promovând în Liga a II-a cu echipa maramureşeană, după care a fost transferat la CFR Cluj, evoluând cu echipa a doua în Liga a III-a.
Originar din satul Cerâşa, comuna Halmăşd, fundaşul Cătălin Anghel s-a afirmat la CS Barcău Nuşfalău, unde a evoluat atât la grupa de juniori, cât şi la echipa de seniori, sub comanda antrenorului Adrian Damian. Şansele ca acesta să rămână la clubul zălăuan sunt destul de mari, acesta având o evoluţie bună în amicalul de sâmbătă, cu Rapid Jibou, încheiat cu victoria clară a zălăuanilor, 13 – 1.
Sub comanda celor doi tehnicieni nu se mai află însă Paul Gabriel şi Ovidiu Chirciu, aduşi în probe tot la începutul săptămânii trecute, odată cu reunirea lotului.
În această săptămână, “alb-albaştrii” mai au programat un amical, sâmbătă, de la ora 10:30, tot în deplasare, cu FCM Turda.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »