FC Zalău, “desfiinţată” de Seso Câmpia Turzii

Marius Morar 17 august 2012 0
FC Zalău, “desfiinţată” de Seso Câmpia Turzii

FC Zalău nu a acordat importanţă nici în acest sezon Cupei României, prezentându-se la meciul de miercuri, de la Câmpia Turzii, doar cu juniorii. Diferenţa dintre Seso Câmpia Turzii şi formaţia zălăuană a fost una clară, gazdele impunându-se cu un categoric 7 – 0, după ce la pauză aveau un avans de trei goluri. Scorul pauzei a fost stabilit după aproximativ o jumătate de oră de joc, iar în partea seundă, Câmpia Turzii a mai marcat de patru ori.
Lăsând la o parte duelul de miercuri şi eliminarea din Cupa României, rămâne ciudată decizia conducerii clubului FC Zalău de a trimite la Câmpia Turzii o echipă alcătuită doar din juniori. Dacă motivul principal în reprezintă lipsa banilor, ce folos a avut atunci eliminarea echipei FC Viorel Mateianu, în faza a II-a, ceea ce a reprezentat, pe lângă calificarea, o nouă cheltuială în plus pentru echipa zălăuană? Dacă tot nu s-a pus accentul nici în acest an pe Cupa României, sperăm ca FC Zalău să acorde o importanţă maximă campionatului şi, totodată, promovării în Liga a II-a. Nu de alta dar, după patru ani de Liga a III-a, ar fi cazul să sperăm şi noi la mai mult.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »