FC Zalau debuteaza azi in noul sezon al Cupei Romaniei

Magazin Salajean 30 iulie 2010 0

FC Zalau debuteaza azi in noul sezon al Cupei Romaniei

Gruparea condusa de Marius Pasca va evolua azi in faza a doua a Cupei Romaniei (editia 2010 – 2011), urmand sa evolueze in deplasare, in fata celor de la Lapusul Targu Lapus, formatie ce evolueaza in Liga a IV-a maramureseana.

Daca anul trecut FC Zalau a ajuns pana in faza a V-a a Cupei Romaniei, fiind eliminata chiar in propriul fief de formatia din liga secunda, FC Bihor, conducerea clubului zalauan nu va mai acorda in acest an o atentie atat de mare competitiei respective. Astfel, azi vor face deplasarea la Targu Lapus doar cativa jucatori de la echipa de seniori, restul lotului urmand a fi completat cu juniori republicani, antrenati de Dan Lucaciu. Se pare ca principalul motiv pentru care s-a luat aceasta decizie sunt problemele financiare cu care se confrunta chiar si cluburi din esaloanele superioare.

In editia trecuta, FC Zalau a invins, pe rand, Rapid Jibou (7 – 2), FC Bihor II (2 – 1), Bihorul Beius (1 – 0), FC Silvania Simleu Silvaniei (1 – 0), fiind invinsa in faza a V-a, exact inaintea 16-imilor, cu scorul de 3 – 1, pe teren propriu, de FC Bihor.

Pana in prezent, Jula si compania au sustinut doua meciuri de verificare, in compania celor de la Universitatea Cluj, de care au dispus cu scorul de 2 – 0 si cu formatia din Liga a IV-a ungara, Kuhegsi. Partida de miercuri, din deplasare, cu FC Baia Mare, nu a mai avut loc din cauza conditiilor meteorologice.

Saptamana viitoare sunt programate insa doua partide, miercuri si sambata, impotriva echipei Seso Campia Turzii, primul in deplasare, iar al doilea la Zalau. Pana la inceperea noului sezon, programata in data de 20 august, antrenorul Marius Pasca intentioneaza sa mai sustina doua amicale, insa, deocamdata nu se cunosc numele adversarelor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »