FC Zalau a mai facut o victima in Cupa Romaniei

Magazin Salajean 10 august 2009 0

FC Zalau a mai facut o victima in Cupa RomanieiDupa 7 – 2 cu Rapid Jibou si 2 – 1 cu FC Bihor II, echipa pregatita de Marius Pasca a reusit sa treaca la limita si de Bihorul Beius

FC Zalau – Bihorul Beius 1 – 0 (1 – 0)

A marcat: Maior Istvan (min. 13)

Cartonase galbene: Mihai Bode (min. 24), Maior Istvan (min. 28), Vasile Jula (min. 79), respectiv Paul Luca (min. 14), Petru Balean (min. 38)

Jucatorul meciului: Vasile Jula

FC Zalau: Claudiu Chis – Maior Istvan (min. 73, Radu Blaga), Cristian Mocean, Vasile Jula, Razvan Nicorici (min. 55, Marian Ignat), Ionut Podina, Gabriel Vasvari, Gabriel Craciun, Mihai Bode (cpt), Gigi Gorga, Claudiu Chiorean (min. 82, Paul Chis). Rezerve: Madaras Csaba, Cristian Oros, Paul Coste, Cosmin Cosma. Antrenori: Marius Pasca (principal), Cristi Oros (secund).

Bihorul Beius: Costido Bonta – Vlad Silaghi, Gheorghe Taut, Andrei Serb, Razvan Farcuta (min. 81, Rares Aenoaei), Petru Balean (min. 68, Valentin Ilas), Paul Luca (cpt), Madalin Trip (min. 81, Alexandru Paul), George Bogdan, Sergiu Spanache, Szabo Istvan. Rezerve: Adrian Joarza, Daniel Toma, Florin Popa. Antrenor: Kovaci Rudolf.

Desi era obligat sa introduca in primul unsprezece doar doi juniori, antrenorul Marius Pasca a folosit trei juniori in formula de baza: portarul Claudiu Chis si jucatorii de camp Cristian Mocean si Razvan Nicorici. Chiar si in aceasta formula, gruparea zalauana avea sa deschida scorul dupa numai 13 minute de joc, marcator fiind mijlocasul Maior Istvan. Acesta a fost si scorul final al meciului, chiar daca pana la finalul primului mitan zalauanii au mai avut doua situatii clare de a inscrie, prin Vasvari si Craciun. Ultimele 25 de minute ale meciului s-au disputat aproape numai in jumatatea zalauana, bihorenii trecand de cateva ori pe langa egalare. Aflat insa in zi de gratie, fundasul Vasile Jula a castigat cam toate duelurile cu atacantii adversi, fiind, de departe, cel mai bun jucator de pe teren. Primul sut spre poara le-a apartinut zalauanilor, mijlocasul Gabriel Craciun trimitand putin alaturi de la 19 metri. A urmat faza golului, din minutul 13, cand Vasvari a trimis perfect o scarita peste toata apararea adversa pentru Maior, iar acesta din urma, scapat singur cu portarul Bonta, a trimis balonul in plasa din patru metri. In minutul 18, Petru Balean il incearca pe Chis cu un sut de la 22 de metri, dar goalkeeperul zalauan reuseste sa respinga balonul in corner. Vasvari putea face 2 – 0 in minutul 22, insa reluarea acestuia din numai doi metri, din centrarea lui Podina de pe partea dreapta, l-a lovit portarul advers, dupa care balonul a iesit in afara suprafetei de joc. Tot singur cu portarul avea sa rateze si Craciun, in minutul 31, dupa o pasa primita de la Gorga printre aparatorii adversi. La faza imediat urmatoare, Craciun trece in calitate de servant pentru Chiorean, insa reluarea acestuia cu capul, din numai cinci metri, este respinsa cu greu in corner de sub transversala de portarul bihorean. Cu trei minute inainte de finalul primei parti, oaspetii trec pe langa egalare prin Balean, al carui sut din interiorul careului a trecut aproape de stalpul din stanga al portii aparate de Chis. Bode trece si el pe langa golul cu numarul doi al zalauanilor, la numai doua minute de la reluare. Jula il vede liber pe partea dreapta pe Podina, trimite o diagonala perfecta pentru acesta, mijlocasul zalauan centreaza in careu pentru Bode, insa sutul acestuia din urma este respins in ultimul moment de pe linia portii, de Silaghi. In minutul 52, Balean primeste o pasa in adancime in careu, scapa de sub marcajul lui Nicorici, dar trimite mult peste transversala din numai opt metri. Spanache trece si el pe langa golul egalizator, in minutul 67, cand suteaza puternic din coltul careului, lateral dreapta, iar Chis reuseste sa respinga balonul. Trei minute mai tarziu, beiusenii beneficiaza de o lovitura libera de la aproximativ 25 de metri, Trip executa foarte bine, insa bara laterala il salveaza pe portarul Chis. In minutul 71 are loc o invalmaseala in careul zalauan, iar faza se incheie cu un sut cu calcaiul al lui Spanache, care trece alaturi. La finalul meciului, tehnicianul zalauan si-a felicitat echipa pentru rezultatul obtinut, insa a recunoscut ca in ultimele 25 de minute, jucatorii nu au mai stat la fel de bine din punct de vedere fizic. Acesta a facut si o declaratie destul de indrazneata, spunand ca vrea sa aduca la Zalau o echipa de Liga I. Felicit echipa pentru acest rezultat si pentru jocul practicat, mai ales in prima repriza. Puteam intra la pauza cu un avantaj mai mare, ceea ce, cu siguranta, nu ne facea sa avem acele emotii pe final. Pe final am cazut si fizic, ceea ce, intr-un fel, era si normal, avand in vedere ca venim dupa o perioada de pregatire intensa. Ma bucur insa ca pe faza de aparare, fundasii si mijlocasii au facut un joc reusit cu o asezare buna in teren. Cu siguranta ca jocul va arata mult mai bine prin etapa a doua sau a treia din noul sezon. Asa cum am mai spus, imi doresc un parcurs cat mai lung in Cupa Romaniei, sa aducem la Zalau o echipa cu pretentii din Liga a II-a, sau, de ce nu, chiar o echipa de Liga I, a declarat imediat dupa meci tehnicianul Marius Pasca. Faza a IV-a a Cupei Romaniei este programata in data de 26 august, urmand sa se intalneasca cele 20 de castigatoare din faza a III-a, plus cele 36 de echipe din Liga a II-a. In total, vor fi 56 de echipe, care se vor duela in 28 de jocuri.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »