FC Zalău poate urca cel puţin pe locul patru

Magazin Salajean 8 aprilie 2011 0

FC Zalău poate urca cel puţin pe locul patru

Azi, ora 17, Stadion Municipal Zalău

FC Zalău – Gaz Metan II Mediaş

FC Zalău poate profita în etapa din această după-amiază de faptul că FC Cisnădie va sta şi să urce pe locul patru în clasament. Sigur, aceasta doar în cazul unei victorii în jocul cu Gaz Metan II Mediaş. Gruparea pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros vine după două victorii consecutive, având acumulate 29 de puncte. Cu puţină şansă, zălăuanii ar putea urca chiar pe podium, având în vedere că ocupanta locului trei, SCM Braşov, primeşte vizita liderului Seso Câmpia Turzii.

Partida va fi oficiată la centru de orădeanul Rareş Vidican, ajutat la cele două linii de Marius Balint (Cluj-Napoca) şi Marcel Blaga (Oradea). Observatori din partea Federaţiei Române de Fotbal au fost delegaţi Dan Jiga (Bistriţa Năsăud) şi Ion Zare (Oradea).

Programul complet al etapei: CS Zlatna – Unirea Tărlungeni, Avântul Reghin – Unirea Ungheni, FCMU Baia Mare – Sănătatea Cluj, Unirea Dej – Odorheiul Secuiesc, Unirea Floreşti – Gloria II Bistriţa, FC Zalău – Gaz Metan II Mediaş, SCM Braşov – Seso Câmpia Turzii. FC Cisnădie va sta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »