FC Silvania, la a treia victorie din patru amicale

Magazin Salajean 12 august 2010 0

FC Silvania, la a treia victorie din patru amicale

Dupa doua succese consecutive, 4 – 2 cu ACU Arad si 3 – 1 cu Sanatatea Cluj, dar si dupa o infrangere cu Nyiregyhaza, scor 1 – 2, gruparea de la poalele Magurii a obtinut ieri al treilea succes din aceasta vara

FC Silvania – Seso Campia Turzii 2 – 0 (1 – 0)

Au marcat: Raul Crisan (min. 37) si Schwarzkopf Istvan (min. 89)

FC Silvania: Emil Stef – Vlad Hotico, Dan Muresan, Raul Criasan, Dumitru Muntean, Schwarzkopf Istvan, Dragos Militaru, Dan Gavrilescu, George Petcut, Sebastian Ianc si Adrian Harar. Au mai evoluat: Adam Achim, Lupo Csaba, Daniel Feher, Cristian Andor, Mihai Felecan, Vlad Apostolache si Andrei Bustea. Antrenor: Adrian Anca.

Seso Campia Turzii: Zoran Stoica – Dumitru Bucur, Radu Tarcea, Bogdan Mitrea, Cosmin Siecoban, Dan Vascan, Lucian Matis, Cristian Grigoroscuta, Victor Motet, Rares Sancira, Adrian Fertea. Au mai evoluat: Adrian Ursu – Mircea Onet, Alexandru Marginean, Flaviu Chisu, Marius Chioran. Antrenor: Marius Popescu.

FC Silvania Simleu Silvaniei a sustinut ieri al patrulea meci amical din aceasta vara, in compania celor de la Seso Campia Turzii (Liga a III-a). Meciul a avut loc de la ora 11:30, pe Stadionul Nicolae Mandel din Nusfalau. Jucatorii pregatiti de Adrian Anca au avut un inceput destul de modest, permitandu-le oaspetilor sa puna de doua ori in pericol poarta aparata de Emil Stef. Prima faza periculoasa a avut loc dupa numai trei minute de joc, cand Sancira a executat o lovitura de colt de pe partea dreapta, iar Matis a reluat cu capul putin peste transversala.

Cinci minute mai tarziu, dupa o neintelegere intre fundasul Muresan si portarul Stef, ultimul gresind ca un incepator desi putea retine balonul fara nicio problema, Fertea a profitat, a trecut pe partea stanga de goalkeeper-ul simleuan, insa a trimis balonul paralel cu linia portii, iar faza s-a incheiat cu o repunere de pe linia careului de sase metri a gazdelor. Incet, simleuanii au iesit la joc, iar in minutul 11, Militaru a trecut de un adversar si a trimis un sut de la aproximativ 23 de metri, insa portarul oaspetilor a reusit sa respinga balonul. Pana la pauza au mai avut loc doar doua situatii periculoase, ambele apartinandu-le simleuanilor, dintr-a doua inscriindu-se si primul gol. Gavrilescu incearca in minutul 28 sa-l surprinda pe portarul Stoica cu un sut din interiorul careului, dupa o centrare venita de la Ianc, de pe partea stanga, insa goalkeeper-ul celor de la Campia Turzii este pe faza si retine balonul.

Deschiderea scorului are loc cu opt minute inainte de finalul primei parti. Petcut executa foarte bine o lovitura libera de pe partea stanga, fundasul Crisan vine lansat la coltul lung si reia cu capul in plasa din cinci metri, lasandu-l fara replica pe portarul advers. Repriza a doua a fost mai saraca in faze de poarta, putandu-se nota cate doua de ambele parti. Prima a avut loc in minutul 63, apartinandu-le simleuanilor, cand Andor a patruns pe centru si a trimis un sut din marginea careului peste bara transversala. A urmat faza din minutul 85, in care oaspetii au inscris dar golul a fost anulat pentru motiv de offside, dupa care a urmat faza din minutul 88, cand Mitrea a trimis un sut puternic de la aproximativ 20 de metri, balonul trecand la mica distanta de poarta simleuanilor. Ultima faza a fost cea din minutul 89, cand simleuanii au inscris golul cu numarul doi. Andor a incercat sa trimita o centrare in careu, insa executia a fost una gresita, portarul Ursu a incercat sa intervina, dar a scapat balonul din mana, iar Schwarzkopf, pe faza, a trimis balonul cu latul in plasa din 10 metri. La finalul meciului, antrenorul Adrian Anca s-a aratat multumit, per ansamblu, de jocul formatiei sale, insa nu a ezitat sa spuna ca echipa sufera in continuare in atac.

Sunt multumit de jocul baietilor. Se vede o schimbare in bine fata de meciul din Ungaria. Incet, incepem sa fim acolo unde ne dorim. Sper sa am la dispozitie pana la urma un fundas stanga si un atacant de careu asa cum imi doresc, fiindca s-a vazut si azi (n.r. ieri) ca suferim in continuare in atac. Ma bucura revenirea lui Muresan, un jucator de baza, in care cu imi pun mari sperante. Am lucrat in aceasta saptamana mai mult la partea tactica, iar echipa incepe incet sa fie tot mai omogena. FC Silvania va incheia seria jocurilor de verificare sambata, la Oradea, unde este programat un amical cu Bihorul Beius.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »