Exclusiv: Şimleuanul Ioan Gurzău, noul preşedinte al echipei Unirea Dej

Marius Morar 6 septembrie 2012 1
Exclusiv: Şimleuanul Ioan Gurzău, noul preşedinte al echipei Unirea Dej

După un an şi jumătate de la dispariţia echipei FC Silvania Şimleu Silvaniei de pe harta fotbalului românesc, fostul preşedinte al acesteia, Ioan Gurzău revine în aceeaşi funcţie, dar la un club de Liga a III-a, din alt judeţ.
Şimleuanul Ioan Gurzău va fi în acest sezon adversarul echipei FC Zalău, în Seria a V-a, acesta urmând să ocupe începând de vineri funcţia de preşedinte al clubului Unirea Dej. “Cei de la Dej mi-au propus această funcţie. Am avut o discuţie cu ei, am fost să văd echipa de două ori, iar mâine, (vineri, n.r.) voi avea cu ei o discuţie finală. Foarte probabil însă vom ajunge la o înţelegere”, ne-a declarat, în exclusivitate, cel care a condus mulţi ani destinele fotbalului şimleuan.
Unirea Dej a efectuat o serie de modificări în această vară, în aceea ce priveşte lotul de jucători, excepţie nefăcând nici banca tehnciă. Noul antrenor principal al Unirii Dej este Ciprian Urican, cel care, timp de doi ani a fost secundul lui Ilie Stan la Victoria Brăneşti. Acesta a semnat un contract valabil pe un sezon, secundul său fiind Eusebiu Şuvagău.
Preşedintele Ioan Gurzău ne-a declarat că obiectivul echipei va fi o clasare în primele patru locuri, însă dorinţa celor de la Dej se pare că este promovarea în Liga a II-a. “Obiectivul ar fi o clasare în primele trei-patru locuri, dar dacă va fi posibil vom încerca chiar să promovăm. Dacă nu se va întâmpla acest lucru în actualul sezon, măcar în sezonul următor”, a declarat Ioan Gurzău.
Gurzău a stat doar câteva luni departe de fenomenul fotbalistic, după dispariţie echipei FC Silvania, acesta devenind în toamna anului trecut, în premieră, observator de joc în Liga a III-a.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. gosaru 9 septembrie 2012 at 23:31 - Reply

    aici are bar de incinta?sau duce marfurile din simleu?

Lasa un Raspuns »