Exclusiv: Mutu şi Dulap, noii jucători ai echipei FC Zalău

La doar câteva zile de la reunirea lotului, conducerea clubului FC Zalău a efectuat primele achiziţii în vederea abordării returului de campionat

Antrenorii Călin Pop şi Cristian Oros dispun de un lot mai numeros începând de vineri, când în „curtea” echipei FC Zalău au ajuns doi jucători ce au evoluat în prima parte a campioantului la Metalurgistul Cugir, formaţie ce evoluează în aceeaşi serie cu formaţia zălăuană, situându-se pe locul şapte la finalul turului.
Alin Mutu şi Victor Dulap sunt cele două noutăţi din lotul formaţiei zălăuane, doi fotbalişti ce au evoluat în perioada junioratului la Universitatea Cluj.
Născut în 24 februarie 1995 în Sângeorz-Băi, Alin Mutu s-a apucat de fotbal abia la vârsta de 15 ani, primul său club fiind Ardealul Cluj. Şase luni mai târziu avea să plece, însă, într-un stagiu de pregătire cu naţionala Under 17. Nu după mult timp, Mutu, care evoluează pe postul de fundaş central, a ajuns în „curtea” clubului Universitatea Cluj, evoluând pentru echipele de juniori ale „şepcilor roşii”. Încă din perioada junioratului, Mutu a atras atenţia unor personaje importante din lumea fotbalului românesc, printre ele numărându-se şi Miodrag Belodedici, coordonatorul secţiilor de copii şi juniori din cadrul FRF, care a rămas uimit de faptul că jucătorul a început fotbalul abia la 15 ani.
În perioada cât a fost convocat la lotul naţional Under 17, noul Mutu al echipei FC Zalău a participat cu naţionala de juniori la un turneu în Ucraina, unde s-a duelat cu juniorii de la FC Barcelona, Inter Milano şi Manchester City.
Mutu a ajuns la Metalurgistul Cugir în vara anului trecut, chiar după o partidă amicală disputată pe „Clujeana” între „U” Cluj şi formaţia din Cugir, meci câştigat cu scorul de 4 – 1 de „şepcile roşii”.
Şi Răzvan Dulap s-a remarcat tot în perioada cât a evoluat la echipele de juniori ale clubului Universitatea, de unde a şi fost convocat la naţionala Under 17. La fel ca Mutu, nici Dulap nu a împlinit încă vârsta de 20 de ani, acesta putând evolua atât pe postul de fundaş, cât şi pe cel de mijlocaş.
„Ambii jucători aparţin clubului Universitatea Cluj, dar au fost împrumutaţi în vară la Metalurgistul Cugir. Cei doi au ajuns vineri la Zalău şi am semnat deja un contract valabil până în 2016, cu posibilitate de renegociere în vară. Atât Mutu, cât şi Dulap sunt jucători care cred că ne vor ajuta mult în partea a doua a campionatului”, ne-a declarat preşedintele Ioan Morar.
Până la plecarea în cantonament, programată duminică, 25 ianuarie, FC Zalău intenţionează să mai transfere un atacant.

One Thought to “Exclusiv: Mutu şi Dulap, noii jucători ai echipei FC Zalău”

  1. Anonim

    Il asteptam si pe Chivu:)

Leave a Comment