Echipa a doua a Rematului, debuteaza in Divizia A2

Magazin Salajean 7 octombrie 2010 0

Echipa a doua a Rematului, debuteaza in Divizia A2

Sambata, ora 13, Sala Sporturilor din Zalau

CS Remat II Zalau – CS Chimszed UMF Cluj

Pentru prima data in acest sezon, Clubul Sportiv Remat Zalau va evolua cu doua echipe in competitiile organizate de Federatia Romana de Volei. Pe langa campioana Romaniei, care spera sa castige un nou titlu in acest sezon, conducerea clubului s-a gandit ca inscrie o echipa si in Divizia A2 Nord-Vest, Remat II Zalau. Lotul va fi alcatuit din cei doi voleibalisti legitimati la Remat Zalau, Radu Predescu si Mihai Ciupe, carora li se vor adauga jucatorii de la echipa de juniori I a Clubului Sportiv Scolar Zalau, antrenati de Marin Silaghi si Dan Predescu. Intentia noastra este de a vedea pe ce juniori ne putem baza pe viitor.

Avand in vedere ca seriile au fost impartite pe zone geografice, deplasarile nu vor mai fi atat de lungi si se va putea face deplasarea in ziua meciului, astfel ca nici costurile nu vor fi prea mari, a afirmat directorul sportiv al clubului, Nicolae Sarb. Avand in vedere ca in serie sunt doar cinci echipe inscrise, formatia zalauana a stat in prima etapa, urmand ca abia sambata sa debuteze in noul sezon. Adversara sa va fi formatia clujeana, CS Chimszed UMF Cluj.

Cealalta echipa salajeana angrenata in Divizia A2 Nord-Vest, Phoenix Simleu Silvaniei, a pierdut in prima etapa cu scorul de 3 – 0 (25 – 22, 25 – 17, 25 – 23), in fata echipei CS Chimszed UMF Cluj.

Rezultatele complete din prima etapa: CS Chimszed UMF Cluj – CS Phoenix Simleu Silvaniei 3 – 0, CSS LAPI CNE Dej – CSS UKRO Baia Mare 0 – 3. Remat II Zalau a stat.

Programul etapei a II-a: Phoenix Simleu Silvaniei – CSS LAPI CNE Dej, Remat II Zalau – CS Chimzed UMF Cluj. CSS UKRO Baia Mare va sta.

Clasament:

1. CSS URKO Baia Mare 1 1 0 3 – 0 3p

2. CS Chimszed UMF Cluj 1 1 0 3 – 0 3p

3. CS Phoenix Simleu Silv. 1 0 1 0 – 3 0p

4. CSS LAPI CNE Dej 1 0 1 0 – 3 0p

5. CS Remat II Zalau 0 0 0 0 – 0 0p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »