Dumitru Muşi, selecţionerul lotului de tineret: Handbalul din România este într-o scădere continuă

Magazin Salajean 8 iulie 2011 0

Dumitru Muşi, selecţionerul lotului de tineret: Handbalul din România este într-o scădere continuăAflată pe ultima sută de metri cu pregătirea pentru Campionatul European de handbal, din Olanda, naţionala de tineret a României se află de aproape o săptămână într-un stagiu de pregătire la Zalău. Printre handbalistele de la lotul naţional se află şi trei jucătoare de la HC Zalău, Florina Ciobanu, Roxana Rob şi Roxana Varga, ultima având cele mai mari şanse să fie prezentă cu lotul naţional şi la turneul final din Olanda. Am intrat în etapa a doua pregătitoare pentru turneul final al Campionatului European. A fost o primă etapă pe care am petrecut-o la mare, de acumulări fizice. Am venit la Zalău, intrăm într-o fază precompetiţională şi finalizăm pregătirea cu două meciuri amicale cu echipa Ungariei, în Ungaria. Va urma apoi ultima etapă de pregătire, la Sfântu Gheorghe, finalizată cu trei jocuri cu Franţa, după care, începând cu 3 august, suntem prezenţi la Campionatul European al loturilor de tineret, a declarat selecţionerul Dumitru Muşi.

Având în vedere rezultatele obţinute în trecut de naţionala de tineret a ţării noastre, România s-a aflat doar în urna a treia la tragerea la sorţi, fiind repartizată într-o grupă cu Rusia, care este campioană europeană, cu Spania, ocupanta locului patru în ediţia trecută şi Slovenia. Încercăm, ne dorim, nu ştim cum se va termina competiţia, dar vreau să-i asigur pe toţi iubitorii handbalului că se fac eforturi atât din partea Comisiei Tehnice, Comisiei Medicale, a Federaţiei Române de Handbal şi în primul rând a jucătoarelor ca prestaţie echipei României la Campionatul European să fie cât mai bună şi să reuşim să poziţionăm handbalul Românesc pe un loc cât mai onorant. Există o notă de entuziasm, dar nu înseamnă că trebuie să fim şi condamnaţi, dacă suntem realişti. Avem o grupă extrem de dificilă, însă acest lucru este cauzat de palmaresul echipei naţionale de tineret. Din păcate, suntem reprezentanţii unui handbal aflat într-o scădere continuă atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Valoarea nivelului de la junioare, numărul de practicanţi şi chiar şi infrastructura sunt într-o scădere continuă, consideră tehnicianul constănţean.

Federaţia Română de Handbal nu a stabilit niciun obiectiv la Campionatul European din Olanda, însă Dumitru Muşi recunoaşte că şi-ar dori foarte mult să treacă de faza grupelor. Personal, consider că e o realizare această calificare la Campionatul European. Este de bun augur să fii mereu prezent la competiţiile de elită pe nivele, pentru că numai aşa, nerupându-te de contactul cu handbalul internaţional, poţi să iei informaţii despre evoluţia handbalului şi să-ţi iei măsuri. Eu nu am angajat echipa la niciun obiectiv. Obiectivul a fost calificarea la Campionatul European. Ne-am dori enorm să ieşim din grupă, dar pornim cu şansa a doua.

Stagiul de pregătire de la Zalău se va încheia miercuri, urmând ca în zilele următoare, naţionala condusă de Dumitru Muşi, Costică Buceschi şi Mihaela Blaga să susţină două sau trei jocuri de verificare împotriva echipei HC Zalău, care a început şi ea pregătirile de luni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »