Doua victorii si doua infrangeri pentru junioarele de la CSS Zalau

Magazin Salajean 8 decembrie 2010 0

Doua victorii si doua infrangeri pentru junioarele de la CSS Zalau

Handbalistele (junioare II) de la CSS Zalau au participat la finele saptamanii trecute la cel de-al doiea turneu din cadrul Campionatului National, echipa organizatoare fiind CSS 2 Baia Mare.

Elevele antrenate de Elena Tadici au inregistrat doua victorii si doua infrangeri, situandu-se pe pozitia secunda dupa primele doua turnee, la egalitate de puncte cu ocupanta locului trei, Marta Baia Mare.

In primul meci, cel cu CSS 2 Baia Mare, zalauancele au avut o evolutie foarte buna, reusind sa se impuna la final la o diferenta de zece goluri (29 – 19). Jocul bun a continuat si in a doua partida, cu Extrem Baia Mare, de care CSS Zalau a dispus cu scorul de 28 – 20. Au urmat insa doua infrangeri, 20 – 30 cu LPS Bistrita, care este si liderul seriei cu maxim de puncte si 15 – 17 cu Marta Baia Mare.

Antrenoarea Elena Tadici ne-a declarat ca este multumita doar pe jumatate de evolutia echipei sale, care, cu mai multa atentie putea obtine inca o victorie. Am jucat foarte bine in primele doua meciuri, insa in celelalte doua meciuri am inceput sa ratam tot mai mult, iar fetele nu au mai fost parca atat de mobilizate. Am inceput bine si meciul cu Bistrita, am condus cu 3 – 0 si 6 – 3, dupa care am cedat. La fel s-a intamplat si in ultimul meci, cand am condus cu 5 – 1, dupa care am pierdut la doua goluri. Avem doua luni de pregatire pana la urmatorul turneu, in care vom incerca sa punem la punct toate aspectele legate de jocul echipei. Dorim sa ne mentinem pe pozitia a doua, a declarat Elena Tadici.

Urmatorul turneu este programat in perioada 18 – 19 februarie, organizator fiind Extrem Baia Mare. Va urma in 11 – 12 martie turneul patru, de la Bistrita, dupa care, in 1 – 2 aprilie va avea loc la Zalau ultimul turneu.

CSS Zalau: Alexandra Costa, Somogy Edina, Iulia Tripon – Madalina Prodan, Raluca Nicolae, Mihaela Nechita, Claudia Iacob, Ramona Bilaniuc, Antonia Pantea, Nagy Orsolya, Adelina Cadar, Eliza Sabau, Andreea Sauca si Iulia Pop. Antrenor: prof. Elena Tadici.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »