Doi karateka zălăuani au obţinut calificarea la Europene

Marius Morar 17 aprilie 2013 0
Doi karateka zălăuani au obţinut calificarea la Europene

Peste 400 de copii s-au întrecut la finala din acest an a Campionatului Naţional de karate tradiţional, ajuns la ediţia a XXII-a. Clubul Sportiv Terra Kid Zalău a fost reprezentat de nouă sportivi antrenaţi de instructorul Călin Marincaş.

Cel mai bun rezultat din delegaţia zălăuană a fost obţinut Szeri Roberta, care s-a clasat pe locul doi, devenind vicecampioană naţională în proba de kata individual.
Chiar dacă nu a fost medaliat, Szolyom Szilard a avut o evoluţie bună la kata individual, clasându-se pe locul patru, poziţie ce-i permite calificarea la Campionatul European, alături de Szeri Roberta. Solyom a fost însă medaliat cu bronz în proba pe echipe, alături de Vlad Mercea şi George Gavriluţ. Ultimii doi nu au obţinut “biletele” pentru Europenele de la Veneţia, deoarece în proba pe echipe, doar formaţia clasată pe primul loc va putea reprezenta România la această competiţie.
De la CS Terra-Kid, la Naţionalele de la Galaţi au mai participat: Hattabi Hedia, Balagyan Brigitta, Ana Maria Agoston Mitraşca, Nemeti Zoltan şi Andi Hodiş.
“Chiar dacă nu au obţinut toţi clasări în primele patru locuri la individual, sunt mulţumit de evoluţia lor, având în vedere că mulţi dintre ei sunt la primul concurs de acest nivel. Le mulţumesc, pe această cale tuturor părinţilor care m-au însoţit la Galaţi, în special domnului Nemeti, care ne-a pus la dispoziţie autocarul cu care am efectuat deplasarea”, a afirmat intructorul Călin Marincaş.
În cadrul Campionatului Naţional de la Galaţi, Szeri Roberta a promovat examenul de grad, intrând în posesia centurii maro.

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »