Doar setul de onoare

Magazin Salajean 17 februarie 2011 0

Doar setul de onoare

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS CHIMSZED UMF Cluj-Napoca 1-3 (19, -21,-29,-19)

Această înfrângere usturătoare a provocat o mare supărare în tabăra şimleuanilor şi, mai cu seamă, în cea a suporterilor veniţi în număr mare la sala de sport a Grupului Şcolar „Ioan Ossian” din urbea de sub Măgura Şimleului. Şi, aceasta cu atât mai mult, cu cât organizatorii au creat condiţii bune pentru desfăşurarea acestui meci. Printre acestea s-au numărat: reluarea protocolului de prezentare a combatantelor ca la Divizia A1, la microfonul staţiei de amplificare şi revenirea galeriei (nota bene!), care n-a încetat o clipă în susţinerea gazdelor prin aplauze şi scandări de încurajare, însoţite de efectul sonor al tobei şi al „vuvuzelelor”!!

Aşadar, gazdele au debutat cu stângul în returul II al fazei I a campionatului curent, reuşind doar setul de onoare.

În general, meciul a semănat cu cel din turul întâi (atunci, scorul a fost 3-2 pentru şimleuani), fiind antrenant, cu răsturnări spectaculoase de scor şi cu un set trei dramatic, câştigat – nesperat – de clujeni, după ce sălăjenii au avut cinci mingi de set. Cu excepţia primului set, localnicii n-au mai evoluat ca în meciul precedent(cel cu zălăuanii), greşind la serviciu(15 nereuşite) şi la preluarea mingii şi irosind nenumărate atacuri. În plus, spre final, ei au dat semne de oboseală, cedând aproape deliberat (?!)… Clujenii au dovedit, din nou, că alcătuiesc o echipă atletică, surprinzând prin multă mobilitate şi destule valenţe tehnico-tactice.

Partida a debutat într-o notă de nesiguranţă, cu câte trei servicii greşite consecutiv de ambele părţi. După scorul de 5-5, şimleuanii au punctat, însă, de cinci ori la rând (10-5), momente în care la serviciu era Silaghi, iar la fileu: Sergiu Ilieş, Puşcaş şi Eugen Ilieş. În continuare, printr-un joc pragmatic, cu finalizări eficiente ale lui Abraham, scorul a fost net favorabil gazdelor (15-6, 19-11), impunându-se cu 25-19. Surprinzător, în actul secund, localnicii au reuşit numai o singură egalitate pe tabela de marcaj: 7-7.

Scorul a fost permanent în favoarea ospeţilor (3-0, 11-7, 23-18), adjudecându-şi setul cu 25-21. Cum spuneam, cel de-al treilea set a fost de-a dreptul dramatic, de infarct, în finalul lui. Prima jumătate a acestuia a aparţinut gazdelor: 5-3, 10-8, 12-9. Apoi, oaspeţii au avut o bună revenire, punctând de patru ori consecutiv: 13-12 pentru ei. Şimleuanii au preluat iniţiativa pentru un timp(18-15), însă, clujenii – cu multă dezinvoltură – au făcut şase puncte la rând: 21-18 (!). Atunci, în linia întâi şimleuană se găseau: Silaghi, Sergiu Ilieş şi Puşcaş – schimbat cu Pop. Imediat, şi ai noştri au punctat de patru ori la rând (22-21), având, apoi, minge de set la scorul de 24-22. Prin dârzenia lor, clujenii au dus setul în prelungiri, anulând cinci mingi de set ale localnicilor! Ei au câştigat acest set maraton (după aproape 30 de minute), cu scorul de 31-29, când atacul „bombă” al lui Abraham a ajuns în tribună. Actul al patrulea avea să fie şi ultimul, chiar dacă se întrezărea disputarea setului decisiv, deoarece şimleuanii au condus detaşat în prima lui jumătate: 7-1, 15-9. Încet-încet, oaspeţii au redus din diferenţă: doar 16-14 pentru gazde la cel de-al doilea T.O. tehnic. Acest timp de odihnă n-a fost şi un sfetnic bun pentru gazde, fiindcă – iarăşi – clujenii au realizat şase puncte consecutive (20-16), în ciuda eforturilor localnicilor care-i aveau la fileu pe cei doi Ilieş şi pe Kiraly. După 22-17 şi 23-18, oaspeţii au câştigat ultimul set cu scorul de 25-19, într-o bucurie totală şi sub privirile descumpănite ale şimleua-nilor, după 100 de minute de la fluierul de începere a meciului.

La CS Phoenix, antrenorii Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au utilizat formaţia: Sergiu Ilieş – căpitan de echipă, Ioan Puşcaş (Darius Pop), Eugen Ilieş, Mircea Abraham, Kiraly Andras (Andrei Harlişca) şi Ionuţ Silaghi (Dacian Ardelean).

Au arbitrat: Georgiana Grădinaru – principal (Oradea), Răzvan Lupuţan – secund (Baia Mare), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Cristian Boroianu şi Marius Lazăr –asistenţi (ambii din Zalău).

Sâmbătă, 19 februarie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa CSS LAPI CNE Dej.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »