De-a răsu’-plânsu’: Stadionul Municipal „Gheorghe Guşet” va găzdui meciuri de Liga a V-a

Stadionul pe care, până în această vară au evoluat cluburi cu renume la nivel naţional, printre care Universitatea Craiova, Gaz Metan Mediaş, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Politehnica Timişioara, FC Argeş, FC Bihor şi FC Sibiu va găzdui începând de sâmbătă jocuri de Liga a V-a, eşalon în care activează formaţii precum Voinţa Derşida, AS Carastelec, Gloria Ban, Barcău Tusa şi Olimpic Gîrceiu.

Schimbări importante în fotbalul zălăuan la nivel de seniori. FC Zalău, echipă ce a evoluat în Liga a III-a din vara anului 2008, a fost nevoită să se retragă din competiţie după ce Primăria Zalău a refuzat să mai susţină financiar acest club. FC Zalău a fost dezafiliată de la Federaţia Română de Fotbal, astfel că nu doar seniorii, ci şi juniorii din cadrul clubului au fost nevoiţi să-şi caute alte echipe la care să evolueze în viitor.
În tot acest timp, la nivel de municipiu s-a discutat despre o nouă echipă, Sporting Zalău, formaţie a cărei conducere spera ca echipa să activeze direct în Liga a IV-a. Cum regulamentul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj nu permite acest lucru, Sporting Zalău va fi nevoită să-şi înceapă „aventura” din ultimul eşalon
Noul club de fotbal a depus în cele din urmă cerere de înscriere în Liga a V-a, anunţând că jocurile de pe teren propriu le va susţine pe Stadionul Municipal „Gheorghe Guşet”.
Primul joc este programat sâmbătă, începând cu ora 17, noua echipă din municipiu, Sporting Zalău, urmând să primească zivita Unirii Hereclean.
În aceste condiţii, zălăuanii iubitori de fotbal, care până în această vară au avut ocazia să vadă echipe cu tradiţie în fotbalul românesc, precum Universitatea Craiova, Gaz Metan Mediaş, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Politehnica Timişioara, FC Argeş, FC Bihor sau FC Sibiu, vor putea asista la partide în care vor vedea formaţii precum Voinţa Derşida, AS Carastelec, Gloria Ban, Barcău Tusa sau Olimpic Gîrceiu. Este un caz inedit pentru fotbalul zălăuan, dar şi pentru Stadionul Municipal, care nu a mai găzduit niciodată în istorie meciuri de fotbal la un astfel de nivel.
Preşedintele clubului Sporting Zalău, Doru Matei, nu a putut fi contactat telefonic, dar Alin Pop, o altă persoană din cadrul clubului, ne-a informat că obiectivul echipei este promovarea în Liga a IV-a la finalul sezonului.

2 Thoughts to “De-a răsu’-plânsu’: Stadionul Municipal „Gheorghe Guşet” va găzdui meciuri de Liga a V-a”

  1. Anonim

    Destul de rușinos că vin date pe stadion pe care au fost fc Bihor u cluj CFR Cluj Timișoara uta acuma vine Hereclean rusine

  2. Alfaman

    Cine-s jucatorii, antrenorul?

Leave a Comment