Dan Chiş, medaliat cu bronz la Mondiale

Marius Morar 9 aprilie 2013 0
Dan Chiş, medaliat cu bronz la Mondiale

Sălajul a fost reprezentat doi sportivi la ediţia a IV-a a Campionatului Mondial de karate shotokan, desfăşurat la finele săptămânii trecute, în Turcia. La Istambul s-au reunit peste 2.000 de karate din 59 de ţări, printre ei fiind zălăuanul Dan Chiş, instructorului clubului CS Dani-San Zalău şi şimleuanul Ioan Dănuţ Pap, legitimat la CS Omega şi la Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei.

Sportivii au concurat la kata individual şi echipe, kumite echipe şi Shobu Ippon (kumite, dar la victorie sportivii obţin maximum 1 punct).
Dan Chiş a obţinut un rezultat deosebit, fiind medaliat cu bronz în proba de kumite echipe, după o evoluţie foarte bună.
Ioan Dănuţ Pap, pregătit de antrenorul Gheorghe Pop, a făcut şi el o figură frumoasă, chiar dacă s-a aflat la prima competiţie de acest nivel. Acesta a fost la un pas de podium atât la kumite individual, cât şi în proba pe echipe, învingând adversari mult mai titraţi decât el.
“Dan Chiş a obţinut o medalie preţioasă pentru România, dar mai ales pentru Sălaj. Felicit ambii sportivi pentru evoluţia avută, dar şi pe ceilalţi componenţi ai lotului naţional”, ne-a declarat antrenorul şi preşedintele CS Omega Şimleu, Gheorghe Pop.
Instructorul CS Dani-San, Dan Chiş, a ţinut să mulţumească pe această cale conducerii firmei Centro-Trans, cu sprijinul căreia a fost posibilă deplasarea în Turcia.

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »