„Cupa 1 Iunie” de la Zalău a adunat aproape 90 de tenismeni din România

Sala Sporturilor din Zalău a găzduit două competiţii de tenis de masă în decurs de numai trei zile. Început vineri dimineaţa, Campionatul Naţional pe echipe, rezervat cadeţilor, s-a încheiat duminică dimineaţa, iar în continuarea acestei competiţii a avut loc „Cupa 1 Iunie”. 90 dintre cei aproape 200 de participanţi la Campionatul Naţional rămânând şi la cea de-a doua competiţie, care s-a organizat la categoriile 7 – 8 ani şi 9 – 10 ani atât la masculin, cât şi la feminin.
Categoria 7 – 8 ani feminin a fost câştigată de Andreea Jivcu, de la CSS Slatina, în timp ce Demjen Kata, reprezentanta CSM Zalău, s-a situat pe poziţia a V-a. La masculin, s-a impus Andrei Ciapraz de la Pristavu Câmpulung Muscel, iar reprezentantul clubului zălăuan, Ianis Astalîş, din Cehu Silvaniei, a ocupat locul trei. Un alt reprezentant al clubului zălăuan, Matei Pop, s-a clasat pe locul cinci.
Cel mai bun rezultat din delegaţia sălăjeană a fost obţinut de Demjen Eszter, care a ocupat locul întâi la categoria 9 – 10 ani feminin. Competiţia masculină a fost câştigată de Iulian Chiriţă, de la CS Pristavu Câmpulung Muscel.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj a oferit cupe pentru primele trei locuri la fiecare categorie, dar şi două cupe speciale pentru sălăjenii care au obţinut cele mai bune rezultate. Cele două trofee au fost îmnânate sportivilor Demjen Eszter şi Ianis Astalîş.
Reamintim că la Campionatul Naţional pe echipe, rezervat cadeţilor, echipa feminină de la CSM Zalău s-a situat pe poziţia a patra.

Leave a Comment