Cu cine voteaza salajenii?

Magazin Salajean 19 ianuarie 2010 0

Cu cine voteaza salajenii?

Patru reprezentanti ai fotbalului salajean au drept de vot la alegerile de luni, pentru functia de presedinte al Federatiei Romane de Fotbal.

Trei dintre ei sunt de partea actualului presedinte, Mircea Sandu.

Programate initial in luna aprilie a acestui an, alegerile pentru functia de presedinte al Federatiei Romane de Fotbal se vor desfasura in cele din urma luni, in urma deciziei luate de Comitetul Executiv al FRF. Deranjat de modificarea datei alegerilor, fostul international, Gheorghe Popescu, a declarat ca nu va mai candida, la alegerile de luni, batalia urmand sa se dea intre Mircea Sandu si Constantin Iacov.

Va anunt protestul meu fata de tot ceea ce se petrece in fotbalul romanesc prin neprezentarea la alegerile pentru functia de presedinte al FRF din 25 ianuarie. Pentru a castiga, aveam nevoie de timp sa-mi promovez programul. Nu ma asteptam ca alegerile sa fie organizate atat de repede, a declarat Popescu.

In cazul in care ar fi castigat alegerile la presedintie, Popescu spune ca ar fi condus Federatia Romana de Fotbal alaturi de Gheorghe Hagi, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici si Gabi Balint. E problema lui Gica Popescu ce declara. FRF nu a incalcat Statutul prin devansarea datei alegerilor. Nu ma surprinde decizia lui, poate are alte probleme mai importante de rezolvat. Daca nu s-a incalcat Statutul, ce ati vrea sa facem, sa stam drepti in fata lui Gica Popescu? Am respectat Statutul Federatiei Romane de Fotbal, punct si de la capat.

A fost o hotarare a Comitetului Executiv si mergem mai departe, a fost raspunsul lui Mircea Sandu, actualul si, probabil viitorul presedinte al FRF. Drept de vot pentru aceste alegeri vor avea reprezentantii tuturor cluburilor si Asociatiilor Judetene afiliate la FRF, Salajul va fi reprezentat la alegerile de luni de patru persoane: Dan Costin – presedintele AJF Salaj, Ioan Gurzau – presedintele FC Silvania Simleu Silvaniei, Ioan Morar – presedintele FC Zalau si Daniel Sabau – managerul CS Viitorul Zalau.

Dintre cei patru, trei se pare ca vor continuitate in fruntea FRF, astfel ca, foarte probabil, vor vota cu Mircea Sandu. Eu votez pentru continuitate, a fost afirmatia lui Dan Costin. Fara nicio ezitare, presedintele Ioan Gurzau a fost cel mai ferm: Eu voi vota cu Mircea Sandu. Cel de-al treilea sustinator al lui Mircea Sandu, managerul Daniel Sabau, a precizat ca actualul presedinte are cele mai mari sanse sa fie reales, avand in vedere ca Baciul si-a retras candidatura. Mircea Sandu are prima prioritate.

Daca ar fi candidat si Gica Popescu, probabil altfel ar fi stat lucrurile. Asa insa, nu are cum sa nu castige in fata lui Iacov, a declarat Sabau, lasand sa se inteleaga ca si el va merge tot pe mana lui Mircea Sandu. Cunoscut ca fiind un mare simpatizant al lui Gica Popescu, inca de pe vremea cand acesta a candidat pentru prima data la functia de presedinte al FRF, presedintele Ioan Morar nu a dorit sa faca niciun fel de afirmatie, urmand probabil sa voteze si de aceasta data impotriva Nasului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »