CSS Zalău s-a calificat la turneul semifinal de volei

Marius Morar 26 martie 2013 1
CSS Zalău s-a calificat la turneul semifinal de volei

Cu trei victorii din tot atâtea jocuri în sferturile de finală, voleibaliştii antrenaţi de Dan Predescu şi Marin Silaghi au obţinut calificarea în penultimul act al Campionatului Naţional

Clubul Sportiv Şcolar Zalău a câştigat dreptul de a organiza turneul din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului Naţional de volei, rezervat juniorilor I, competiţia având loc la finele săptămânii trecute, la Zalău.
Seria a IV-a, din care a făcut parte CSS Zalău, a mai fost compusă din CSS Oţelul Roşu, CSS LPS Suceava şi CSS Viitorul Cluj, echipele calificate la turneul semifinal în urma rezultatelor înregistrate fiind CSS Zalău şi CSS Oţelul Roşu.
Voleibaliştii antrenaţi de Dan Predescu şi Marin Silaghi au ocupat prima poziţie în serie, la finalul turneului, obţinând trei victorii din tot atâtea jocuri.
Cel mai clar succes pentru zălăuani a fost obţinut în partida cu CSS Viitorul Cluj, 3 – 0 (25 – 17, 25 – 13, 25 – 23). Echipa zălăuană a trecut tot în trei seturi şi de Suceava, după 25 – 13, 25 – 19 şi 25 – 22.
Meciul dintre CSS Zalău şi CSS Oţelul Roşu a durat patru seturi, închindu-se cu 3 – 1 în favoarea gazdelor. Zalăul a câştigat destul de clar primele două parţiale, 25 – 18 şi 25 – 16, iar actul trei a fost câştigat la 17 de “oţelari”. Echipa zălăuană a încheiat conturile după setul patru, pe care şi l-au adjudecat la 20.
“A fost un turneu greu, cu echipe bune şi cu jocuri disputate. Băieţii noştri au dat dovadă de serozitate şi au jucat cu ambiţie în toate cele trei meciuri. Am meritat calificarea la turneul semifinal atât noi, cât şi Oţelul Roşu, ambele echipe având un plus în joc faţă de celelalte două participante”, ne-a declarat Marin Silaghi, directorul CSS Zalău.
Toate partidele s-au desfăşurat în sala de sport a Grupului Şcolar “Mihai Viteazu” Zalău.
Turneul semifinal este programat în perioada 10 – 14 aprilie, locaţia nefiind cunoscută încă. CSS Zalău va evolua în Seria a II-a, alături de CSS “Nicu Gane” Fălticeni, CVM Tomis Constanţa, CSS Bega Timişoara, CSS Bacău şi CSS 2 UKRO Baia Mare.
În prima serie se vor duela: CSS Buzău, CNNT Craiova, CTF Mihai Bucureşti, CSS Oţelul Roşu, CSS LAPI Dej şi CSS “Alexandru Vlahuţă” Râmnicu Sărat.
CSS Zalău: Marius Ilieş, Rareş Bălean, David Domokos, Mihai Criste, Alexandru Bumb, Marius Chende, Răzvan Sabou, Claudiu Iov, Cosmin Taloş, Paul Peşteleu şi Andrei Coţe – libero. Antrenori: Dan Predescu şi Marin Silaghi

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 27 martie 2013 at 11:23 - Reply

    Dan Predescu este platit de CSS?

Lasa un Raspuns »