CSS Zalău a rezistat „avalanşei” băimărene

Formaţia pregătită de Gabriela Munteanu a obţinut patru victorii şi un egal în turneul de la Zalău, toate cele cinci adversare ale echipei zălăuane fiind din Baia Mare

Într-o serie „imposibilă”, în care cinci din cele şase echipe participante sunt din Baia Mare, CSS Zalău rezistă foarte bine, iar în weekend a reuşit să obţină patru victorii şi un rezultat de egalitate la turneul pe care l-a organizat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău.
Fetele antrenate de Gabriela Munteanu au avut o evoluţie foarte bună, singura echipă care le-a pus probleme fiiind HCM I Baia Mare, formaţie antrenată de fostul tehnician al Zalăului, Sorin Rădulescu. CSS Zalău a fost condusă cu trei goluri la pauză, 7 – 10, dar a revenit foarte bine pe final şi obţinut un punct în faţa formaţiei clasate pe primul loc.
Cele mai clare victorii pentru junioarele zălăuane au fost obţinute în duelurile cu Marta Baia Mare (21 – 10) şi HCM II Baia Mare (23 – 12), în timp ce în faţa junioarelor de la Extrem Baia Mare, formaţia zălăuană s-a impus la limită, 24 – 23. Diferenţa de la finalul meciuui cu CSS 2 Baia Mare a fost de trei goluri, 26 – 23 în favoarea Zalăului, iar în urma acestor rezultate, echipa pregătită de Gabriela Munteanu are şanse foarte mari să urce pe poziţia secundă.
„Fetele merită toate felicitările pentru modul n care au evoluat. Au avut emoţii foarte mari, pentru că a fost primul lor turneu pe teren propriu şi şi-au dorit să facă o figură frumoasă. Ne-am dorit să obţinem cât mai multe victorii, pentru a rămâne cu şanse la calificarea în turneul semifinal. Cel mai mult ne-am dorit să câştigăm cu echipele clasate în faţa noastră înaintea acestui turneu, adică cu HCM 1 Baia Mare şi cu CSS 2 Baia Mare. Privind evoluţia per ansamblu, sunt foarte mulţumită. Au încununat munca depusă în lunile antrioare şi sper să mergem pe un drum ascendent din punct de vedere al evoluţiei. Avem şanse şi sper să şi reuşim să ne clasăm la turneul semifinal. Ar fi un rezultat foarte bun pentru această echipă”, a declarat antrenoarea Gabriela Munteanu.
Rezultatele complete: HCM I Baia Mare – HCM II Baia Mare 35 – 22, Extrem Baia Mare – CSS 2 Baia Mare 28 – 28, CSS Zalău – CS Marta Baia Mare 21 – 10, HCM I Baia Mare – Extrem Baia Mare 27 – 17, CSS 2 Baia Mare – CSS Zalău 23 – 26, HCM II Baia Mare – CS Marta Baia Mare 15 – 28, CSS Zalău – HCM I Baia Mare 17 – 17, Extrem Baia Mare – HCM II Baia Mare 31 – 20, Marta Baia Mare – CSS 2 Baia Mare 21 – 21, Extrem Baia Mare – CSS Zalău 23 – 24, HCM I Baia Mare – Marta Baia Mare 30 – 16, HCM II Baia Mare – CSS 2 Baia Mare 19 – 30, CSS Zalău – HCM II Baia Mare 23 – 12.
CSS Zalău: Anamaria Ştir, Diana Bandulă, Lorena Corha – Olivia Ioana Truţă (33 goluri), Andreea Ţurcaş (4), Antonia Fărcaş (24), Nicole Pop (9), Paula Noje (1), Yvett Schmidt (6), Gabriela Truţă (1), Raluca Lungu (24), Jessica Jula (2), Alexandra Giurgiu, Diana Sârbu (6), Antonia Crişan, Alexandra Tămăşan, Carina Petruţ (1). Antrenor: Gabriela Munteanu

Leave a Comment