CSS Zalău, pe ultimul loc la turneul semifinal

Magazin Salajean 3 mai 2011 0

CSS Zalău, pe ultimul loc la turneul semifinal

Chiar dacă spera la o calificare în turneul final, echipa de junioare I de la CSS Zalău a încheiat pe ultima poziţie turneul semi-final din cadrul Campionatului Naţional de handbal, desfăşurat la Târgu Secuiesc.

Potrivit antrenorului Dan Pavel, calificarea s-a pierdut în cel de-al doilea meci, cu Chimia Râmnicu Vâlcea, încheiat la egalitate 34 – 34. Am condus cu două goluri când mai erau două minute de joc, iar arbitrii ne-au lăsat în trei jucătoare de câmp şi am fost egalaţi. Aici s-a pierdut calificarea, a afirmat antrenorul Dan Pavel, care a recunoscut că elevele sale nu au avut o evoluţie bună nici în primul joc, cel cu SCM Braşov, pe care l-au pierdut cu scorul de 32 – 26. Formaţia zălăuană a câştigat al treilea meci cu scorul de 29 – 26 în faţa echipei LPS Târgu Jiu, însă nu a fost suficient, fiindcă în ziua a patra a turneului CSS Zalău a stat, iar jocurile erau deja făcute la finalul zilei. Tocmai de aceea, pentru a reduce din cheltuieli, delegaţia zălăuană nu a mai stat pentru ultima confruntare, cea cu LPS Piatra Neamţ, pe care a pierdut-o cu scorul de 10 – 0 prin neprezentare. Având în vedere că trebuia să stăm în cea de-a patra zi, iar jocurile erau deja făcute, nu mai avea niciun rost să ne mai prezentăm la ultimul meci, a explicat antrenorul Dan Pavel.

Astfel, chiar dacă acumulase trei puncte după primele trei întâlniri, CSS Zalău a fost penalizată cu două puncte, terminând grupa pe ultimul loc, cu un singur punct acumulat.

Primele două locuri au fost ocupate de Chimia Râmnicu Vâlcea şi SCM Braşov, care au acces în turneul semifinal.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »