CSS Zalău, între primele opt echipe din ţară la junioare II

Magazin Salajean 31 mai 2011 0

CSS Zalău, între primele opt echipe din ţară la junioare II

Chiar dacă echipa sa nu a obţinut nicio victorie în turneul final de la Bucureşti, antrenoarea Elena Tadici s-a declarat mulţumită de evoluţia jucătoarelor pe care le pregăteşte, afirmând că obiectivul stabilit la începutul sezonului a fost depăşit

Clasată pe locul doi în Seria J şi la finalul turneului semifinal, echipa de junioare II de la CSS Zalău s-a calificat la turneul final din cadrul Campionatului Naţional, chiar dacă obiectivul stabilit la începutul sezonului era clasarea pe locurile 2 – 4 în serie.

La turneul final, unde au fost calificate cele mai bune opt echipe din ţară, CSS Zalău a fost repartizată în prima serie, alături de Şcoala 181 Bucureşti, CSS nr.6 Bucureşti şi LPS Bistriţa. Din cealaltă serie au făcut parte: LPS Iaşi, LPS Brăila, CSS Caracal şi Chimia Râmnicu Vâlcea.

Din păcate, din lotul deplasat în Capitală nu a putut face parte şi portarul titular al CSS Zalău, Somogyi Edina, accidentată la finalul ultimei partide din turneu semifinal, iar acest lucru a contat foarte mult în opinia profesoarei Elena Tadici. Am plecat fără portarul de talie, Somogyi Edina, care s-a accidentat în ultimele două secunde ale meciului cu Vâlcea. Şi-a dorit foarte mult să fie alături de colegele sale, dar nu puteam să o folosesc fiindcă a stat zece zile cu piciorul în gips. Am deplasat o jucătoare cu trei ani mai mică, pe Amalia Corha, iar acest lucru a contat foarte mult. De cele mai multe ori portarul contează 50 la sută într-un joc. Am rămas şi fără o jucătoare de câmp după primul meci, în care s-a accidentat grav Antonia Pantea, o altă pierdere importantă pentru noi.

CSS Zalău a pierdut toate cele patru jocuri susţinute săptămâna trecută în Capitală, însă antrenoarea Elena Tadici se declară foarte mulţumită de handbalistele sale. În ciuda rezultatelor înregistrate sunt foarte mulţumită de evoluţia fetelor. Noi ne-am depăşit obiectivul propus la începutul sezonului, clasarea pe locurile 2 – 4 în serie. Am ajuns la turneul semifinal şi apoi la turneul final, ceea este peste aşteptările noastre. Chiar dacă diferenţele de scor sunt destul de mari, rezultatele nu reflectă în toate jocurile realitatea din teren. Au fost multe momente când am jucat de la egal la egal cu adversarele noastre, printre care au fost jucătoare de lot naţional sau de la Centrul de Excelenţă de la Vâlcea. Am luat însă multe goluri când eram în inferioritate numerică, iar diferenţa cred că aici s-a făcut, este de părere profesoara de la CSS Zalău care consideră că a fost un dezavantaj şi faptul că echipa sa a făcut parte dintr-o serie în care s-au aflat ambele echipe din Bucureşti. Ambele echipe din Bucureşti au fost într-o serie cu noi şi ambele au luat medalie la final. Până la urmă trebuie să privim realitatea, fiindcă nu putem compara selecţia făcută în Sălaj, cu cea din Bucureşti sau din Vâlcea, unde este şi Centrul Naţional de Excelenţă.

Rezultatele înregistrate de CSS Zalău la turneul final: Şcoala 181 Bucureşti – CSS Zalău 30 – 17 (14 – 8), CSS Zalău – LPS Bistriţa 22 – 30 (10 – 11), CSS nr.6 Bucureşti – CSS Zalău 34 – 27 (14 – 11), CSS Zalău – LPS Iaşi 22 – 28 (11 – 14).

Lotul CSS Zalău: Amalia Corha, Alexandra Costa – Mădălina Prodan, Ramona Bilaniuc, Claudia Iacob, Raluca Nicolae, Nagy Orsolya, Ramona Goga, Antonia Pantea, Mihaela Nechita, Ileana Papp, Mădălina Pop, Adelina Cadar, Bianca Buruian. Antrenori: Elena Tadici şi Dan Pavel.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »