Crosul Rotary revine după o pauză de doi ani

Marius Morar 10 octombrie 2012 2
Crosul Rotary revine după o pauză de doi ani

Concursul organizat de Clubul Rotary va avea loc marţi după-amiaza, începând cu ora 15:45

Iubitorii de sport din Zalău, în special cei de atletism, vor avea ocazia marţi, din nou, ocazia de a ieşi în stradă pentru a participa la o întrecere sportivă. Clubul Rotary Zalău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj va organiza în acest an ediţia a IV-a a Crosului Rotary.
Prima ediţie a fost organizată în 2006, urmată de o pauză de trei ani, ediţia că numărul doi desfăşurându-se în 2009. În 2010 a fost organizată o nouă ediţie, iar anul trecut s-a făcut din nou pauză. Gheorghe Tadici, membru fondator al Clubului Rotary, care a şi avut iniţiativa organizării acestui concurs de alergare, ne-a informat că, şi în acest an, Crosul Rotary va fi organizat atât pentru amatori, cât şi pentru sportivii legitimaţi. “Va fi o sărbătoare a mişcării, o zi prin care încercăm să arătăm tuturor importanţa sportului şi a mişcării în viaţa omului. Va fi ediţia pe care vroiam să o organizăm în primăvară. Am decis atunci să o amânăm pentru că erau deja programate la acea vreme diferite crosuri. Cred că este mai bine acum, mai ales că este şi în perioada anului şcolar. Iniţial, vroiam să-l organizăm joi, dar l-am devansat cu două zile din cauza vremii. Marţi se pare că va fi timp frumos şi vom putea organiza crosul”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Concursul se va organiza la cinci categorii de vârstă atât pentru fete, cât şi pentru băieţi: clasele V – VI, clasele VII – VIII şi clasele IX – XII. Crosul va fi organizat şi la categoria open (peste 20 de ani), dar şi pentru sportivii legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău, Clubul Sportiv Şcolar Zalău şi Clubul Sportiv Municipal Zalău.
Pentru elevele de la şcolile generale, startul se va da din dreptul Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, intrarea dinspre bulevard, iar pentru elevi, din faţa supermarket-ului Lidl. Elevii din clasele IX – XII şi cei care vor concura la categoria open, vor lua startul din faţa Şcolii Generale nr.1, sosirea fiind pentru toţi participanţii în intersecţia de la Ceas.
La startul primei ediţii, din 2006, s-au aliniat 782 de participanţi, cel mai mare număr de participanţi înregistrându-se în 2009, peste 1000 de alergători.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. profesor sport 11 octombrie 2012 at 08:41 - Reply

    Frumos gest al ckubului Rotary, ca in fiecare an sa acorde atentie miscarii de masa a tinerilor. In scoli se vede numarul mare de participanti , prin tricourile cu insemnele crosului din ani trecuti. Felicitari !

  2. soso 11 octombrie 2012 at 08:48 - Reply

    care marti??? 16,23 30 .10.2012 e asa greu sa specificati si data???

Lasa un Raspuns »