Cristian Boldut a obtinut gradul de sensei

Magazin Salajean 23 septembrie 2009 0

Cristian Boldut a obtinut gradul de sensei

Antrenorul CS Vidalis, Cristian Boldut, a promovat examenul pentru obtinerea gradului de 3 Dan, devenind astfel sensei, dupa ce inainte fusese sempai

Aproximativ 150 de sportivi au participat la stagiul national de vara organizat de Federatia Romana de Kyokushin la finalul lunii august, la Stana de Vale, printre acestia aflandu-se si patru karateka de la CS Vidalis Zalau: antrenorul Cristian Boldut si sportivii Laurentiu Lapuste, Tiberiu Isa si Dan Perta. Stagiul a fost condus de presedintele Organizatiei Europene de Kyokushin, shihan Koen Scharrenberg (centura neagra 5 Dan), de origine olandez. Dupa un stagiu extrem de greu, in care sportivii efectuau antrenamente chiar si pe timpul noptii, la final au avut loc examenele de grad. Antrenorul Cristian Boldut a sustinut examenul pentru gradul de 3 Dan, in timp ce Laurentiu Lapuste, Tiberiu Isa si Dan Perta au sustinut examenul pentru obtinerea centurii negre – 1 Dan. Fiecare a trebuit sa sustina un examen tehnic, care a cuprins mai multe procedee de kata, iar cei care au fost admisi au intrat la examenul de kumite. Pentru obtinerea gradului de 1 Dan, sportivii erau nevoiti ca pe langa examenul tehnic sa mai lupte in 30 de meciuri, iar pentru 3 Dan, 50 de meciuri. De altfel, Boldut a fost singurul karateka ce a sustinut in acest stagiu examenul pentru gradul de 3 Dan. Toti au avut o evolutie buna, promovand examenul, insa, asa cum era de asteptat, o evolutie deosebita a avut-o Cristian Boldut. Tehnica cu care acesta a efectuat procedeele de kata l-a impresionat pe presedintele Koen Scharrenberg care s-a ridicat in picioare la un moment dat si l-a aplaudat pe zalauan. Au urmat cele 50 de meciuri, toate unu si unu, ultimul fiind chiar impotriva lui Harris Wallmen (centura neagra-3 Dan), antrenorul lotului national. Loviturile lui au fost foarte puternice, insa si eu am lovit cat am putut, desi eram epuizat, ne-a declarat Boldut. In urma promovarii acestui examen, Cristian Boldut a obtinut gradul de 3 Dan, devenind astfel sensei, dupa ce inainte avea gradul de sempai (2 Dan). Presedintele OEK, shihan Koen, a ramas extrem de impresionat si de modul in care s-a luptat karateka zalauan, declarand la final ca Cristi este printre primii sandan (karateka cu 3 Dan) din lume. La nivel national, Cristian Boldut este cel mai tanar karateka din cadrul FRK ce a obtinut gradul de 3 Dan, mai existand trei sportivi cu 3 Dan si unul cu 4 Dan, acesta din urma fiind si secretarul FRK.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »