Consiliul Judeţean Sălaj finanţează şi în acest an trei cluburi sportive din municipiu

Consiliul Judeţean Sălaj rămâne şi în 2018 principalul finanţator al echipei Handbal Club Zalău, formaţie medaliată cu bronz la finalul sezonului trecut, situată pe locul cinci în acest moment în Liga Naţională, calificată în sferturile de finală ale Cupei EHF şi ale Cupei României.
Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă suma de 2,9 milioane de lei, bani din care va fi susţinut atât sport de performanţă, cât şi cel de masă. Marea majoritate a banilor se îndreaptă spre clubul de handbal, echipa pregătită de Gheorghe Tadici urmând să beneficieze până la finalul sezonului de peste 1,2 milioane de lei.
Până la finalul semestrului 1, instituţia conduă de Tiberiu Marc va mai finanţa echipa de volei din Divizia A2, Volei Club Zalău 2015 şi grupele de juniori republicani de la Ateltic Zalău, care evoluează în Campionatul Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani, fiecare urmând să primească suma de 25.000 de lei până la finalul actualului sezon.
„Pentru anul în curs, am aprobat 2,9 milioane de lei pentru sport, din care 1,395 milioane sunt pentru contractele în derulare până la finalul semestrului 1. Pentru suma rămasă, vom iniţia, din nou, concurs de proiecte. Contractele în derulare sunt pentru handbal, volei şi fotbal”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc.

4 Thoughts to “Consiliul Judeţean Sălaj finanţează şi în acest an trei cluburi sportive din municipiu”

  1. Anonim

    Cam recenta poza

  2. Prosti ca noaptea!

    N-ati vazut ca de vreo doua zile Camera de Conturi Salaj a gasit nereguli la Primarie tocmai pe finantarea cluburilor sportive?

  3. Anonim

    GICU ULTRAS E ASTEPTAT SA-SI RIDICE PARTEA BANULUI

  4. Anonim

    Preferințe pe banii statului ???

Leave a Comment