Conducerea HC Zalău vrea să amâne meciul cu Neptun Constanţa

Cu toate că voleibaliştii de la Tomis Constanţa au ajuns, în condiţii destul de grele, la Şimleu Silvaniei, pentru partida de ieri cu formaţia Phoenix, handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici riscă să nu poată ajunge în oraşul de la malul mării, pentru meciul programat sâmbătă, de la ora 12, în faţa echipei Neptun Constanţa. Managerul Gheorghe Tadici a solicitat Federaţiei amânarea meciului, mai ales după ce Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat cod roşu în şse judeţe din România: Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Federaţia Română de Handbal „a pasat”, însă, responsabilitatea în „curtea” celor de la Neptun Constanţa. „I-am anunţat pe cei de la Federaţia Română de Handbal că am dori să amânăm meciul, însă au spus că trebuie să ajungem la o înţelegere cu cei de la Constanţa, ceea ce mi se pare absurd. Vede toată lumea starea vremii din România, iar Guvernul le-a sugerat oamenilor să nu se pornească la drum decât în cazuri de urgenţă. Faptul că noi avem de susţinut un meci de campionat nu mi se pare un caz de urgenţă. Decamdată, nu ştim cu exactitate dacă meciul se va juca sau se va amâna, dar sperăm să găsim înţelegere în acest sens şi să amânăm meciul”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.

Dacă va fi nevoită să efectueze deplasarea la Constanţa, HC Zalău va trebui să plece în cursul zilei de joi spre oraşul de la malul mării. „Dacă vom fi nevoiţi să plecăm la Constanţa va trebui să plecăm de joi, pentru că nu putem parcurge tot drumul într-o singură zi, având în vedere condiţiile meteorologice”, a mai spus tehnicianul zălăuan.
Programul complet al etapei a XV-a: HCM Baia Mare – CSM Cetate Devatrans, CSM Ploieşti – CSM Bucureşti, HCM Râmnicu Vâlcea – HCM Roman, Universitatea Neptun Constanţa – HC Zalău, HC Dunărea Brăila – ASC Corona Braşov, Universitatea Jolidon Cluj – SCM Craiova.

Situaţia Crinei Pintea, în continuare incertă

Accidentată în timpul partidei dintre Universitatea Jolidon Cluj şi HC Zalău, pivotul Crina Pintea nu ştie încă dacă va mai putea evoluea pentru formaţia de la poalele Meseşului până la finalul sezonului. Handbalista de la HC Zalău a făcut un prim RMN la o clinică din Zalău, iar cu rezultatul controlului a plecat luni la o clinică din Timişoara, unde a fost operată şi interul Roxana Varga. „Crina Pintea a mai făcut un RMN la Timişoara, iar în funcţie de rezultatul acestuia vom şti exact dacă necesită sau nu intervenţie chirugicală. Îi este afectat şi ligamentul şi meniscul, iar piciorul i s-a umflat deja după antrenamentul de ieri (marţi, n.r.), ceea ce înseamnă că nu poate face nici fizioterapie”, ne-a explicat Tadici.
Reamintim că pivotul Crina Pintea s-a accidentat în minutul opt al partidei dintre Universitatea Cluj şi HC Zalău, desfăşurat în 22 ianuarie şi încheiat cu scorul de 25 – 20, iar meciul de săptămâna trecută, cu HC Dunărea Brăila, l-a privit din tribună.

2 Thoughts to “Conducerea HC Zalău vrea să amâne meciul cu Neptun Constanţa”

  1. Suporter din tribuna locul 14

    Pintea Crina se accidenteaza pt ca este moale si fara cine stie ce forta in ciuda faptului ca este mare, cade jos de cate ori se apropie un aparator sau atacant de ea . Degeaba a fost folosita cat timp Ciuciulete nu a jucat , ca nu a prea progresat, pt ca este foarte neindemanatica si rigida in gandire si implicit in ceea ce face , totul este cu intarziere ! NU e mare pierdere s-a vazut in meciul cu Braila. Poate cu ea in teren se pierdea , daca tata Tadici insista cum face mereu . A avut destule sanse si a fost impinsa de la spate , dar ea …

  2. Mihai

    Moale,neandemanatica,rigida…spune ce vrei ciudosule,dar Crina e om de baza la Zalau.De ce nu i da drumul Tadici sa plece la alta echipa?Ia gandeste putin !Tadici e cotoi batran ,stie ce face !

Leave a Comment