Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, locul doi la „Naţionalele” Şcolare de Karate

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional Şcolar de Karate şi Discipline Asociate a avut loc la Oradea, în Complexul Comercial „Shopping City”, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, fiind organizată de Palatul Copiilor din Oradea. 314 sportivi au fost prezenţi la acest eveniment, aceştia reprezentând 31 de palate şi cluburi ale copiilor, dar şi alte structuri sportive din 17 judeţe.
Sălajul a fost reprezentat de elevi ai Cercului de Karate de la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, conduşi de antrenorul Gheorghe Pop, care este şi preşedintele Clubului Sportiv Omega Şimleu Silvaniei. De altfel, echipamentul de concurs a fost pus la dispoziţie chiar de către conducerea CS Omega.
Participanţii s-au întrecut în probe de kata şi kumite atât la individual, cât şi pe echipe, iar şimleuanii au reprezentat cu succes judeţul Sălaj, toţi componenţii lotului reuşind să obţină medalii. Maia Pop şi Tania Pop au obţinut câte un loc I, iar Bianca Tătar, Marius Ilinca, Raul Maier şi Eduard Man au urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Maia Pop şi Eduard Man au urcat şi pe treapta a doua a podiumului, în timp ce locul trei a fost obţinut de sportivii Ileana Chişbora, Bianca Tătar, Laur Lupuţ şi Raul Maier.
„Este un palmares deosebit, având în vedere că toţi sportivii noştri au reuşit să urce pe podium. Conducerea Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei le adresează, pe această cale, sincere felicitări şi aduce mulţumiri tuturor celor care au sprijint această deplasare”, a declarat Gheorghe Pop.
În clasamentul pe cluburi, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei s-a situat pe poziţia secundă la final, după Palatul Copiilor din Oradea, iar pe poziţia a treia a podiumului s-a clasat Clubul Copiilor din Roşiorii de Vede.

Leave a Comment