Ce debut!

Magazin Salajean 20 aprilie 2011 0

Ce debut!Vlăduţ Morar, atacantul descoperit de Daniel Sabău şi crescut la Viitorul Zalău, a avut un debut senzaţional în Liga I. Chiar dacă nu a împlinit încă 18 ani, fotbalistul originar din Crişeni a făcut parte din lotul Universităţii Cluj pentru partida de luni seara, de pe teren propriu, cu Universitatea Craiova. Tehnicianul şepcilor roşii, Ionuţ Badea, a luat decizia de a-l introduce în teren pe jucătorul sălăjean, acesta înlocuindu-l în minutul 90 chiar pe prinţul Andrei Cristea, la scorul de 2 – 0 pentru alb-negrii.

Antrenorul clujenilor a fost foarte inspirat, fiindcă la numai 60 de secunde de la apariţia pe teren, Vlăduţ Morar a înscris primul său gol în Liga I şi, totodată, golul de 3 – 0 pentru U Cluj. Acesta a primit o pasă cu călcâiul de la Machado şi a şutat puternic de la marginea careului mare, balonul fiind deviat în plasă de un fundaş craiovean. Sunt foarte bucuros că am marcat la debutul meu în Liga I. Sper să-mi pot ajuta echipa în continuare şi să ne îndeplinim obiectivul, care este clasarea pe poziţia a IX-a. M-au felicitat toţi colegii după gol, chiar şi domnul Walter şi mi-au spus să am încredere în mine în continuare şi va fi bine. Sper ca domnul antrenor Badea să mă folosească şi în următoarele partide. După ce am marcat golul, prima dată m-am gândit la familie apoi la suporterii minunaţi pe care-i avem şi la colegii de echipă, ne-a declarat tânărul jucător din Liga I.

Vlăduţ Morar a intrat în calculele antrenorului Ionuţ Badea încă din iarnă, când a fost selectat în lotul Universităţii Cluj pentru cantonamentul din Antalya.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost impresionat de jocul lui Morar încă de atunci, afirmând că va ajunge un mare fotbalist. Mi-a plăcut un puşti, un junior de la U Cluj. Morar, Vlăduţ Morar, 17 ani, va ajunge un mare fotbalist. Notaţi-l!, a fost declaraţia făcută la acea vreme de Oracolul din Bălceşti.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »