Câştigători la primul meci de kickbox din carieră

Marius Morar 4 decembrie 2012 0
Câştigători la primul meci de kickbox din carieră

Clubul Progym Zalău a fost reprezentat de trei sportivi la gala de kickbox de la Salonta, desfăşurată vineri şi intitulată Cupa “1 Decembrie”. Toţi trei au fost la primul loc meci de kickbox, cea mai bună evoluţie având-o Kiss Laszlo (cat. -75 kg-seniori), care l-a învins înainte de limită pe timişoreanul Paul Bostan. Luptătorul zălăuan şi-a trimis adversarul de două ori la podea, în urma loviturilor de braţe foarte puternice, Kiss având la activ zece meciuri de box.
La categoria -70 kilograme, Marcel Porumb, sportive ce a practicat în trecut kiokushinul, a câştigat meciul cu arădeanul Vas Emanuel. “A ascultat indicaţiile de la colţ şi datorită diverselor procedee tehnice a reuşit să-şi învingă adversarul”, a declarat Adrian Popuţea, unul dintre antrenorii sportivului.
Şi Bogdan Ardelean, care a concurat la categoria -65 de kilograme tineret, a reuşit să câştige meciul susţinut în cadrul galei de la Salonta, învingându-l pe Claudiu Arsene de la Metalbox Arad.
Cei trei sportivi pregătiţi de Laurenţiu Lăpuşte şi Adrian Popuţea au primit la final cupe şi diplome.
Următoarea gală de kickbox este programată în 15 decembrie, la Baia Mare, pe lângă cei trei sportivi urmând să mai participe şi Cătălin Crişan.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »