Campioana Remat vrea să spele ruşinea de la Craiova

Duminică, ora 19:45, Sala Sporturilor din Zalău
CS Remat Zalău – VCM LPS Piatra Neamţ

Înfrângerea din prima etapă, înregistrată pe terenul echipei SCMU Craiova, 1 – 3, a tras un semnal de alarmă asupra clubului Remat Zalău. În primul rând, a arătat că lotul nu este încă suficient de omogen, chiar dacă este vorba de nişte jucători valoroşi. Chiar dacă formaţia campioană se va decide abia în a doua parte a campionatului, în play-off, unde se vor duela primele patru clasate la finalul returului, formaţia zălăuană trebuie să-şi respecte blazonul şi să facă cât mai puţini paşi greşiţi în acest sezon.
Meciul de duminică, în care formaţia zălăuană va primi vizita echipei VCM LPS Piatra Neamţ este prima ocazie pentru tripla campioană să demonstreze că ceea ce s-a întâmplat sâmbăta trecută la Craiova a fost un accident. „Se poate întâmpla, uneori, ca o echipă care nu este foarte bine cotată să obţină un rezultat favorabil în favoarea unei echipe cum este Rematul. Lumea are tendinţa să considere că dacă Rematul este campioană, toată lumea cade în genunchi în faţa noastră. Situaţia în care ne aflăm este puţin neplăcută, dar putem să o folosim în avantajul nostru. O putem privi ca pe o lecţie, pentru că nu este o tragedie. În sport se întâmplă şi astfel de lucruri”, a declarat antrenorul Rematului, Mariusz Sordyl.
Adversara de duminică a Zalăului a pierdut şi ea în prima etapă, însă pe teren propriu, în faţa viecampioanei CVM Tomis Constanţa, 1 – 3.

Leave a Comment