Campioana Remat visează la o nouă prezenţă în sferturile Cupei CEV

Marius Morar 9 octombrie 2012 0
Campioana Remat visează la o nouă prezenţă în sferturile Cupei CEV

Deşi numărul grupelor din Liga Campionilor a fost mărit de la şase la şapte, formaţia zălăuană speră să obţină o calificare în sferturile de finală ale Cupei CEV

Prezentă pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionior, tripla campioană Remat Zalău speră să repete în acest an performanţa din sezonul trecut, de a evolua în sferturile de finală ale Cupei CEV. Având în vedere că numărul grupelor a fost mărit de la şase la şapte, misiunea celor de la Remat Zalău va fi una aproape imposibilă, având în vedere că foarte puţine echipe de pe locul trei se vor califica în sferturile de finală ale Cupei CEV. “Este o nouă provocare, pentru simplu motiv că de data aceasta vom reuşi să jucăm în sala modernizată din Zalău. Suntem convinşi că nu va fi deloc uşor în actuala grupă, pentru că avem echipe destul de redutabile, însă lucrurile grele devin frumoase, pentru că şti pentru ce te baţi. Am început pregătirea cu puţină întârziere şi, probabil, se observă încă anumite lucruri care trebuie rezolvate în perioada imediat următoare, ca băieţii să se simtă cât mai bine în teren”, a declarat primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu.
Antrenorul polonez Mariusz Sordyl consideră că formaţiile Asseco Resovia Rzeszow (Polonia) şi Bre Banca Lannutti Cuneo (Italia) sunt favorite la primele două locuri, iar pentru locul trei se vor duela Remat Zalău şi francezii de la Arago de Sete (Franţa). “Mă bucur că antrenez această echipă pentru al doiea sezon. Peste două săptămâni începem o nouă aventură în Champions League. După cum a spus şi domnul primar, ne bucurăm că vom putea juca în vechea sală, care acum este renovată. Sper ca spectatorii să vină la sală în număr mare, pentru că, în primul rând, noi jucăm pentru ei. În acest sezon al Ligii Campionilor vom juca cu Resovia Rzeszow, Lannutti Cuneo şi Arago de Sette. Despre Resovia şi Cuneo pot spune că sunt două echipe foarte puternice. Resovia este campioana Poloniei, iar Cuneo este în primele echipe din Italia. Arago de Sete este aproape de Remat Zalău ca valoare şi vom face tot ce putem să facem un rezultat bun împotriva aceste formaţii. După meciul de la Craiova ne dăm seama că mai avem mult de muncit pentru a ajunge la nivelul la care ne dorim”.
La conferinţa de presă organizată marţi au fost prezenţi şi trei dintre jucătorii transferaţi în această vară. “Sunt bucuros că am ales această echipă. Vom încerca, împreuă cu colegii mei, să facem meciuri cât mai bune şi rezultate pe măsură”, a precizat noul căpitan al Rematului, Robinson “Bob” Dvoranen.
Şi ridicătorul american Jonathan Winder s-a declarat încântat de faptul că a ajuns la o echipă ce va evlua în Champions League. “Sunt încântat să fiu la această echipă şi să joc în Champions League. Suntem doar de trei săptămâni împreună, dar mă bucur că am reuşit să ne mutăm în noua sală. Încercăm să atingem un nivel cât mai înalt în joc şi să obţinem rezultate cât mai bune pentru Zalău”.
Fostul centru al vicecampioanei Tomis Constanţa, Fabian Birău, a declarat că a ales echipa din Zalău, pentru că are cele ai mari şanse de a devni campioană şi în acest sezon. “Vreau să muncesc cât mai mult la Zalău şi să câştig tot ce se poate cu această echipă. Mie-mi place să câştig, nu să pierd. Îmi plac foarte mult băieţii de aici. Este un colectiv unit şi de aceea trebuie să dăm totul pe teren. Sper să ieşim campioni, chiar dacă va fi foarte greu în acest an. Rematul este favorită la titlu, însă şi Tomisul s-a întărit mult în această vară”.
Primul duel din Grupele Ligii Campionilor este programat în data de 23 octombrie, pe teren propriu, împotriva italienilor de la Bre Banca Lannutti Cuneo. Două zile mai târziu este programat celălalt meci al grupei, între Arago de Sete şi campioana Poloniei Asseco Resovia Rzeszow.
Campioana Remat va aborda noul sezon al Ligii Campionilor cu următorul lot: ridicători – Jonathan Winder şi Andrei Stoian; universali – Nagy Peter şi Şerban Paşcan; centri – Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Fabian Birău; extreme – Robinson “Bob” Dvoranen, Silmar Antonio “Pia” de Almeida, Vlad Tebieş, Mihai Mărieş; libero – Adrian Feher. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »