Campioana Remat – primita cu fast la Zalau

Magazin Salajean 20 aprilie 2012 0

Campioana Remat - primita cu fast la ZalauTripla campioana a Romaniei la volei masculin, CS Remat Zalau a ajuns miercuri seara, in jurul orei 20:30, in fata Primariei Zalau, fiind asteptata de un grup numeros de iubitori ai sportului la fileu. Printre ei s-au aflat si o parte din membrii galeriei Inferno, ceilalti asteptandu-i pe campioni la intrarea in Zalau, dinspre Meses. Autocarul care i-a adus pe campioni a fost intampinat la intrarea in oras de un autoturism al politiei si escortat pana in fata Primariei, unde campionii au coborat din autocar in aplauzele celor veniti sa-i intampine. Fanfara Promenada a fost si ea prezenta la eveniment, mentinand atmosfera de sarbatoare atat in fata Primariei, cat si in Sala Festiva Avram Iancu, unde voleibalistii de la Remat au urcat pentru a fi premiati de conducerea clubului. O vorba din batrani spune ca . De aceea, noi le-am pregatit in graba un cadou simbolic jucatorilor si celor din staff-ul echipei, o placheta cu numele fiecaruia, pe care sa o aiba ca amintire si dupa ce nu vor mai fi la acest club, a precizat primarul Radu Capilnasiu, co-presedinte in cadrul clubului. Chiar daca s-a retras din functia de presedinte, Liviu Ciupe a ramas unul dintre principalii actionari si unul dintre cei mai importanti oameni din cadrul clubului, datorandu-i-se in mare parte castigarea celui de-al treilea titlu. In primul rand, va multumesc dumneavoasta, tuturor celor prezenti aici, pentru ceea ce am reusit sa realizam impreuna, in acest an. Primele doua obiective au fost atinse, clasarea pe locul trei in grupele Ligii Campionilor si castigarea campionatului, care este cel mai important obiectiv. Speram sa-l realizam si pe cel de-al treilea, castigarea Cupei Romaniei, au fost o parte din cuvintele adresate de Liviu Ciupe celor prezenti.

Un aport in reali-zarea performantelor din acest sezon il are si Consiliul Judetean Salaj. Tin sa-i felicit pe jucatori, pe antrenori si pe toti ceilalti care au contribuit la obtinerea acestui titlu de campioana. Este un rezultat deosebit, cu care Zalaul si Salajul se mandresc, a afirmat Tiberiu Marc, presedintele Consiliului Judetean Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »