Campioana Remat deschide etapa a XII-a din Divizia A1

Marius Morar 17 ianuarie 2013 1
Campioana Remat deschide etapa a XII-a din Divizia A1

Vineri, ora 17, Sala Polivalentă din Piatra Neamţ

VCM LPS Piatra Neamţ – Remat Zalău

Sâmbătă, ora 17, Sala Sporturilor “Lascăr Pană”
Ştiinţa Expl. Baia Mare – Phoenix Şimleu

Ambele echipe sălăjene din Divizia A1 de volei masculin, Remat Zalău şi Phoenix Şimleu Silvaniei, vor evolua în deplasare la finalul acestei săptămâni, în cadrul etapei a XII-a şi a II-a a returului. Primul meci din cadrul rundei este programat vineri seara, de la ora 17, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, unde gruparea pregătită de Dan Gavrilă va primi vizita campioanei Remat Zalău. “Mergem să facem un joc cât mai bun. Echipa este pregătită şi vom face tot posibilul pentru a câştiga partiga partida”, a afirmat antrenorul Rematului, Aurel Vlaicu.
Phoenix Şimleu Silvaniei va avea un meci şi mai dificil, urmând să evolueze pe terenul formaţiei Ştiinţa Explorări Baia Mare, echipă situată pe locul cinci în clasament, la două poziţii în faţa Şimleului şi la un singur punct. “Mergem la Baia Mare să câştigăm puncte sau cel puţin un punct. Sperăm ca jucătorii să se mobilizeze cît mai bine şi să aibă o evoluţie bună. Vom fi susţinuţi şi de un grup de suporteri din Şimleu, iar acest lucru sper să-i mobilizeze şi mai mult pe băieţi”, a precizat antrenorul Phoenix-ului, Mircea Abraham.
Singura incertitudine din lotul şimleuan pentru partida de mâine este secundul Cristian Pop, care este, în continuare, accidentat.
Programul etapei a II-a a returului: Tomis Constanţa – Dinamo Bucureşti, VCM LPS Piatra Neamţ – Remat Zalău, SCMU Craiova – CSM Agronomia Bucureşti, Steaua Bucureşti – “U” Cluj, Ştiinţa Explorări Baia Mare – Phoenix Şimleu Silvaniei. CS Unirea Dej va sta.
Clasament:
1. Tomis Constanţa 11 9 2 30 – 16 26p
2. Unirea Dej 11 8 3 27 – 14 23p
3. SCMU Craiova 11 7 4 27 – 20 21p
4. CS Remat Zalău 11 6 5 20 – 16 19p
5. Ştiinţa Expl. Baia Mare 10 7 3 22 – 17 18p
6. Dinamo Bucureşti 11 6 5 19 – 17 18p
7. Phoenix Şimleu 11 5 6 23 – 20 17p
8. CSM Bucureşti 11 5 6 19 – 21 16p
9. VCM LPS Piatra Neamţ 11 5 6 21 – 24 15p
10. Steaua Bucureşti 11 2 9 20 – 27 7p
11. “U” Cluj 11 0 11 4 – 38 0p

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. David 17 ianuarie 2013 at 21:53 - Reply

    Castigam 3-0 sec !!

Lasa un Raspuns »