Călin Marincaş se pregăteşte pe plaja din Olimp

Marius Morar 31 iulie 2012 0
Călin Marincaş se pregăteşte pe plaja din Olimp

Cel mai bun sportiv al Sălajului participă în aceste zile la un stagiu de pregătire în staţiunea Olimp

Peste 60 de karateka sunt prezenţi în aceste zile la un stagiu de pregătire organizat de Federaţia Română de Karate Tradiţional (FRKT), în staţiunea Olimp, de pe malul mării negre. Este un stagiu special, având în vedere că în acest an se împlinesc 40 de ani de când sensei Dan Stuparu, care este şi preşedintele FRKT. Printre participanţii la acest stagiu, majoritatea fiind seniori, se află şi reprezentantul CS Terra Kid Zalău, Călin Marincaş, declarat cel mai bun sportiv din Sălaj. Cantonamentul a început vineri şi durează şapte zile, perioadă în care cei prezenţi efectuează zilnic câte două antrenamente. Primul are loc dimineaţa, la ora 6, punându-se accentul atât pe partea fizică, cât şi pe tehnică, kumite şi kata, iar al doilea se desfăşoară la ora 19, conţinând doar pregătire tehnică.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »