Bugetul echipei HC Zalău, diminuat cu 350.000 de lei

Deşi avea unul dintre cele mai mici bugete din Liga Naţională, clubul manageriat de Gheorghe Tadici nu va mai dispune de aceeaşi finanţare în acest an. În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, desfăşurată luni după-amiaza, a fost anunţat noul buget al clubului, acesta fiind redus cu 350.000 de lei, după ce, la începutul acestui an, bugetul era acelaşi ca în 2013, peste 2,2 milioane de lei. Tehnicianul formaţiei zălăuane a explicat că acesta ar putea fi, însă, majorat, în cazul unei calificări în cupele europene sau a unor transferuri importante în pauza dintre sezoane. „Bugetul a fost diminuat cu aproape 350.000 de lei, însă, în toamnă ar putea fi rectificat dacă ne vom califica în cupele europene sau dacă vom aduce jucătoare consacrate. Cea mai mare problemă este faptul că oamenii nu înţeleg că, cu un astfel de buget este greu să te baţi de la egal la egal cu echipe a căror buget depăşesc 800.000 de euro, chiar şi un milion. Trebuie ţinut cont şi de faptul că la HC Zalău, totul este la vedere în ceea ce privesc banii alocaţi, iar taxele jucătoarelor sunt la zi şi achitate integral, nu doar 16 la sută din ele. Jucătoarele de la HC Zalău acumulează puncte pentru pensie, spre deosebire de altele care se mulţumesc cu salarii mari în momentul de faţă, fară să conştientizeze că la pensie vor fi afectate”, a explicat managerul Gheorghe Tadici.

Tot în cadrul întâlnirii de luni au fost analizate şi rezultatele echipei. „S-a apreciat că rezultatele sunt meritorii, având în vedere lotul de care am dispus şi investiţiile care s-au făcut la echipă. S-a constatat că, pe alocuri evoluţia echipei a fost chiar peste aşteptările noastre. Am folosit multe jucătoare tinere, iar unele au fost accidentate, mă refer, în special la Roxana Varga şi la Crina Pintea, care au lipsit în meciuri importante”, a mai spus tehnicianul formaţiei zălăuane.

Leave a Comment