Boicot la echipa nationala de volei a Romaniei?

Magazin Salajean 4 mai 2012 0

Nationala masculina de volei a Romaniei s-a reunit luni, la Piatra Neamt, la doua zile dupa incheierea Cupei Romaniei, castigata de Remat Zalau. Schimbarile ce au avut loc saptamana trecuta la nivelul conducerii tehnice, au creat insa o situatie, cel putin ciudata, din pregatirile echipei nationale lipsind majoritatea titularilor. Selectionerul Stelian Moculescu si secundul acestuia, Aurel Vlaicu, au fost inlocuti cu antrenorii campioanei Remat Zalau, polonezul Mariusz Sordyl si secundul sau, Ovidiu Macarie. Cum tehnicianul polonez nu va putea prelua decat in 1 august banca tehnica a Romaniei, interimatul este asigurat de Dan Gavrila, antrenorul formatiei din CVM LPS Piatra Neamt. Acesta ne-a declarat ca echipa nationala se afla intr-o situatie destul de delicata in acest moment, dar s-a abtinut de la comentarii. Nu vreau sa comentez despre schimbarile care au avut loc la echipa nationala. Sunt altii in masura sa o faca, insa nu mi se pare normal sa lipseasca chiar jucatorii pe care ne bazam pana acum cel mai mult. Incercam sa ne descurcam cu ce avem la ora actuala si sa trecem cu bine peste jocurile care urmeaza, ne-a declarat antrenorul nemtean.

La actiunea lotului national au fost convocati 17 voleibalisti, multi dintre ei fiind la prima convocare: ridicatori – Moisa, Bartha, Georgescu; centri – Mihalcea, Muresan, Laza; universali – Veber, Tofan, Matei; extreme – Balhaceanu, Pavel, Borota, Suson, Pascan, Bala; libero – Feher si Maries, ultimii doi urmand sa se alature lotului in cursul zilei de joi. Lipsesc insa jucatorii de baza: Gontariu, Lica, Olteanu, Voinea, Stancu, Birau, Began si Chitigoi, despre a caror absenta, Dan Gavrila nu a dorit sa comenteze. Daca Gontariu este accidentat, se pare ca lipsa celorlalti titulari este cauzata tocmai de schimbarea selectionerului Stelian Moculescu.

Echipa nationala se va pregati la Piatra Neamt aproape doua saptamani, in data de 13 mai fiind programata mansa tur din barajul de calificare in preliminariile Campionatului European, impotriva reprezentativei Ciprului. Partida retur va avea loc in Romania, in 19 mai, echipa calificata urmand sa evolueze in preliminariile Campionatului European, intr-o grupa din care vor mai face parte: Grecia, Finlanda si Muntenegru.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »