Au ratat podiumul

Magazin Salajean 5 mai 2009 0

Au ratat podiumul

Desi au fost, la un moment dat, foarte aproape de a obtine medaliile de bronz, voleibalistii de la Remat Zalau au terminat abia pe locul patru actuala editie a Diviziei A1

Dupa primele doua meciuri din finala mica a Diviziei A1 la volei masculin, dintre CS Remat Zalau si VCM LPS Piatra Neamt, scorul general era 1 – 1, iar gruparea de la poalele Mesesului nu se gandea decat la medaliile de bronz. Din pacate, dupa un 3 – 0 categoric in meciul trei, jucatorii echipei zalauane s-au vazut deja cu sacii in caruta, iar in al patrulea duel au avut o evolutie modesta, in urma careia au fost invinsi cu scorul de 3 – 2. Astfel, scorul general la meciuri a devenit 2 – 2, desi toata lumea se astepta ca, dupa a patra partida, voleibalistii pregatiti de Dragan Djordevic si Aurel Vlaicu sa castige medaliile de bronz. Partida decisiva a avut loc duminica dupa-amiaza, la Piatra Neamt, scorul final fiind 3 – 0 pentru voleibalistii nemteni.

Cea mai mare diferenta de scor s-a inregistrat in primul set, cand tabela a aratat scorul de 25 – 18. In setul al doilea, gruparea zalauana a mai reusit sa acumuleze un punct, iar setul al treilea a fost cel mai disputat, scorul final fiind 26 – 24. Suntem dezamagiti pentu sansa pe care am pierdut-o la Zalau, mai ales ca, dupa meciurile de la Piatra Neamt, scorul era egal. Multumim publicului care a fost alaturi de noi in ultima perioada si sponsorilor, a declarat antrenorul secund, Aurel Vlaicu. Chiar daca nu a castigat medaliile de bronz, CS Remat Zalau a terminat campionatul pe locul patru, pozitie ce ii permite participarea in cupele europene dupa o pauza de zece ani.

CS Remat Zalau: Despotovski, Sajnberger, Aleksic, Gontariu, Ciortea, Dacovic si Maries – libero. Au mai evoluat: Ilies, Milkov, Ateljevic. Antrenori: Dragan Djordevic (principal), Aurel Vlaicu (secund).

Clasament final:

1. Tomis Constanta – campioana nationala

2. Dinamo Bucuresti

3. VCM LPS Piatra Neamt

4. CS Remat Zalau

5. Explorari Baia Mare

6. Universitatea Cluj

7. Unirea Dej

8. CSS Constam Buzau

9. Steaua Bucuresti

10. Torpi Tg. Mures

11. Rapid Bucuresti

12. Stiinta Bacau

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »